Într-o zonă retrasă din Valea Jiului se află una dintre cele mai vechi comunităţi rurale din România. Străjuiţi de fortificaţiile naturale, între Jiul de Vest şi Jiul de Est, trăiesc încă momârlanii, cei despre care se spune că sunt urmaşii dacilor din Valea Jiului.
Bineînţeles, termenul de “momârlan” este unul relativ nou, primit odată cu începerea exploatării miniere în zonă. Străinii care au venit să cerceteze regiunea au fost uimiţi de vechimea şi unicitatea obiceiurilor locale cu puternice rădăcini dacice. Această lume arhaică şi populaţia ei i-a impresionat pe primii exploratori care au zis: ” Aceştia sunt rămăşiţe de daci”. I-au identificat pe momârlani cu dacii de pe Columna lui Traian, după portul popular: iţarii strâmţi, albi şi cămaşa până la genunchi.
Alte surse fac referire la limba latină, unde cuvântul “momârlan” este compus din două cuvinte “momo” (=ţăran) şi “lan” (=băştinaş).
Casele lor sunt construite la fel cum le făceau dacii, din bârne necioplite, încheiate la capete cu îmbucături de formă pătrată sau dreptunghiulară. Momârlanii au păstrat şi câteva practici precreştine cum ar fi nedeile, colindul Piţărăilor (de Crăciun) sau îngropatul morților în curtea de lângă casă.
Această tradiţie mortuară își are rădăcinile în urmă cu mai bine de 500 de ani, când exista credința că morții, ca și viii, trebuie să se afle în apropierea familiei, chiar și după ce au trecut în nefiinţă. În “mormintele de ogradă” răposaţii puteau să aibă linişte și să nu se transforme în ființe malefice, în strigoi sau moroi. Versurile lui Coşbuc se pliază perfect pe acest şablon:
„Voi ce-aveţi îngropat aici?
Voi grâu? Dar noi strămoşi şi taţi,
Noi mame, şi surori şi fraţi!
În lături, venetici!
Pământul nostru-i scump şi sfânt,
Că el ni-e leagăn şi mormânt.“
Astăzi momârlanii s-au amestecat cu cei veniţi după cărbune în Valea Jiului. Alţii au ales să se refugieze pe culmile muntoase şi să rămână reprezentanţi ai unui neam uitat între timpuri. Încă poartă cu mândrie portul popular, mai ales în zilele de sărbătoare.
E greu de spus cine mai sunt ei astăzi, câţi se mai pot numi momârlani. Comunitatea rurală evoluează, se schimbă, chiar dacă procesul de renunţare la tradiţii era numit de bătrâni “bărăbire”, iar oamenii “barabe”. Pentru ca tradiţia să nu se piardă în Petroşani s-a deschis şi Muzeul Momârlanului. La capătul unui drum greu de parcurs cu maşina, după uşile deschise ale unei case momârlăneşti veţi putea descoperi puţin din modul de viaţă al momârlanului.
Mădălina Mihăilescu
AbonareDistribuie:0000Like this:
Like Loading…
