Membrii familiei Stancu, din satul Berini (judeţul Timiş), s-au ţinut de cuvânt faţă de statul francez: au primit bani ca să plece din Franţa şi să-şi înceapă o mică afacere, ceea ce au şi făcut.
Guvernul francez a încercat numeroase proiecte de-a lungul timpului, pentru a convinge cerşetorii de etnie romă să se întoarcă în România. Proiectul de repatriere cu 300 de euro pentru persoană (100 de euro pentru copii) nu şi-a dovedit eficienţa, mai ales că cei trimişi acasă cu avionul spunea încă din aeroport că au venit doar în vacanţă şi că se vor întoarce în scurt timp. Un alt proiect al francezilor promitea romilor 3.660 de euro de persoană pentru cei care întocmesc o micro-afacere. Majoritatea romilor nomazi şi-au făcut micro-ferme şi au ajuns crescători de animale, scrie adevarul.ro.
„Se câştiga bine din cerşit la început“
Un caz aparte este cel al familiei Stancu, din satul Berini, care aparţine de comuna Sacoşul Turcesc (judeţul Timiş). Capul familiei şi soţia erau cerşetori la Paris atunci când li s-a spus că au posibilitatea să devină fermieri în România.
Îşi aminteşte că autorităţile franceze au venit cu o ofertă pentru ei în anul 2000. Li s-a oferit sprijin financiar pentru a face o afacere. „Au spus că, dacă venim în România, ne ajută să facem o afacere mică, cu animale, cu un tractor, să deschidem o coafură, o frizerie. Eu am ales animalele“, a mai spus Marcel Stancu.
Nimeni nu voia laptele lor
În primă fază, familia Stancu şi-au făcut o micro-fermă cu opt vaci. „M-am mai ocupat de animale înainte, aşa că nu eram chiar pe lângă. Am început treaba asta cu vacile. Am avut doi ani de zile în care nu aveam voie să vând. Veneau tot timpul să controleze“, mai spune Stancu. Începutul a fost dificil. „Nu voia nimeni să cumpere laptele de la noi. Toţi spuneau că suntem ţigani şi nu luau. Am vrut să renunţ. I-am sunat pe cei de la asociaţie (n.r. – Asociaţia «Generaţie Tânără») şi le-am spus că eu nu mai pot. Mergeam zilnic cu găleţile de lapte pe la vecini, le dădeam gratis, altfel se strica, aruncam laptele“, a mai povestit bărbatul. După mai multe intervenţii chiar şi din partea statului francez, laptele de la ferma lui Stancu a fost preluat de o societate care se ocupa cu producţie de produse lactate. Lucrurile au început să funcţioneze. „Câştigam 28-30 de milioane de lei pe lună. De la opt vaci am ajuns la 30 de capete“, a afirmat fermierul de la Berini.
S-a apucat de construit case
Nemaiavând cui să vândă laptele, Stancu a început să vândă din vaci. A cumpărat întâi 50 de oi şi a încercat să devină oier.
Din banii obţinuţi de pe animale, Marcel Stancu a deveit un veritabil dezvoltator imobiliar. Bărbatul a început să ridice casă după casă. Fiind o familie mare, era preocupat să aibă toţi ceva deasupra capului. Acum nu mai erau săraci lipiţi pământului.
„În Franţa mă mai duc ca turist“
Bărbatul este mândru ce a realizat, dar mai presus de toate se laudă că a fost om de cuvânt faţă de statul francez. „Pot să spun că mi-am respectat promisiunea faţă de francezi. Nu m-am mai dus pe capul lor. Nu sunt un om bogat, dar nici nu mai sunt sărac. Dacă mă mai duc în Franţa, mă duc ca turistul, în vizită“, a mai declarat Marcel Stancu. Trei dintre cei patru copii ai familiei Stancu, care au „făcut“ şi ei Parisul, au plecat din nou din România, dar de data asta s-au stabilit în Italia, în zona Milano. „Partea bună este că ei lucrează cu acte legale în Italia“, susţine Mariana Petersel, de la Asociaţia „Generaţie Tânără“ din Timişoara.
Vor să construiască o biserică
Din romii care trăiau în colibe, în sărăcie lucie, având ca ocupaţie cerşitul, membrii familiei Stancu s-au transformat. Dacă le treci pragul, eşti servit cu o cafea şi suc. Pentru că au oaspeţi, fiica cea mică a familiei se apucă de făcut langoşi. În gospodărie sunt crescute în continuare animale.
Acesta se pregăteşte acum să ridice şi o clădire pentru o biserică penticostală, familia lor fiind de acestă confesiune religioasă. În prezent, familia Stancu rămasă la Berini trăieşte din banii trimişi de copiii din Italia, din alocaţiile nepoţilor, dar şi din produse obţinute pe urma animalelor pe care le cresc.
loading…
Abonare
Distribuie:0000
SINT RARI TIGANI CARE SE TIN DE CUVINT SI LA CARE LE PLACE LUCRUL Voteaza acest comentariu: 0 0