Simona Halep este, cu siguranță, cea mai importantă sportivă din România în anul 2014, constănțeanca devenind o figură foarte cunoscută și apreciată în sportul mondial.

Tocmai pentru că a devenit foarte cunoscută și căutată, Simona are nevoie și de un manager care să-i reprezinte cu succes interesele. Jucătoarea de tenis este de mai mult timp consiliată din umbră de afaceristul Ion Ţiriac, fost jucător de tenis. Finalista de la Turneul Campioanelor, de la Singapore, îl are ca manager pe acesta, după ce de mai mult timp i-a aranjat unele contracte.

Fostul jucător de tenis a intermediat pentru Simona Halep conexiunea cu două firme importante, Porsche şi Adidas, ultimul dintre contract fiind semnat chiar în oraşul de reşedinţă al lui Ţiriac din capitala Spaniei, potrivit Adevărul.

“La doar două zile după finala Turneului Campioanelor de la Singapore, Simona Halep s-a urcat într-un avion cu destinaţia Madrid. Este oraşul-reşedinţă al lui Ţiriac, atunci când vine vorba de operaţiuni sportive, fostul tenismen fiind şi “patronul” puternicului turneu din capitala Spaniei. La Madrid, Halep a participat la o şedinţă foto pentru Adidas şi a primit un tricou de la clubul de fotbal Real. Apoi, Simona a plecat la Paris, împreună cu Ion Ţiriac. Cei doi au urmărit un meci din semifinalele turneului din capitala Franţei, câştigat de Novak Djokovici în faţa lui Kei Nishikori. Alături de ei a stat şi preşedintele federaţiei franceze de tenis, Jean Gachassin”, notează sursa citată.

Abonare
Distribuie:0010

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here