Telefoanele mobile iPhone şi tabletele iPad din reclamele Apple au ora setată la 9:41 AM. Care este explicaţia? 

În trecut, iPhone-urile afişau ora 9:42, semnificând momentul în care Steve Jobs a prezentat pentru prima oară terminalul respectiv, în ianuarie 2007. Schimbarea a fost făcută în 2010, când Steve Jobs a prezentat tableta iPad tot dimineaţa, la ora 9:41. Momentul a marcat „trecerea” la ora amintită, prezentă în toate reclamele Apple, fie că este vorba de iPad sau iPhone, scrie gandul.info.

Potrivit publicaţiei The Atlantic, fostul şef al diviziei de dezvoltare a sistemul de operare iOS, Scott Forstall, a explicat în 2010 cum Apple îşi lansează produsele la ore fixe.

„Dacă dorim ca produsul să fie dezvăluit la 40 de minute de la debutul prezentării, o să respectăm acest timp”, a explicat Forstall. „Când apare imaginea terminalului pe ecran, ne dorim ca acesta să afişeze o oră apropiată de cea de pe gadget-urile oamenilor din sală. Ştim însă că nu ne putem încadra mereu în cele 40 de minute. Tocmai de aceea, pentru iPhone folosim un interval de aproximativ 42 de minute şi pentru iPad, unul de 41 de minute. Acesta este secretul nostru – sincronizarea magică”.

 

Abonare
Distribuie:0000

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here