La nivel naţional, au fost tipărite 14 milioane de carduri, dintre care doar patru milioane au fost validate până în prezent.

Introducerea cardului de sănătate are loc la capătul de trei ani în care Guvernul Ponta s-a aflat la conducerea ţării, iar Ministerul Sănătăţii a avut patru şefi: Vasile Cepoi – cel care în prezent este consilierul premierului pe probleme de sănătate, Raed Arafat, Eugen Nicolaescu şi Nicolae Bănicioiu – cel care este şi în prezent ministru, scrie gândul.info

Premierul promitea o nouă lege a sănătăţii, reorganizarea sistemului de sănătate – adică, clasificarea spitalelor pe nivele de competenţă, stabilirea unui cost pe act medical şi un plan naţional de paturi, implementarea unui proiect pilor cu privire la salarizarea diferenţiată a personalului din sistemul sanitar în funcţie de performanţă, reducerea costurilor cu medicamentele, promovarea medicamentelor generice pentru populaţie şi asigurarea accesului la tratamentul cu medicamente esenţiale. Însă introducerea cardului de sănătate a născut în România controverse şi nemulţumiri aprinse.

Activarea cardului de sănătate se va face odată cu primul serviciu medical, nefiind necesar ca o persoană să meargă special la medic pentru iniţializarea cardului, care poate să rămână neactivat şi un an sau doi. Nimeni nu trebuie să meargă la medic special pentru a-şi activa cardul. Iniţializarea cardului se face odată cu acordarea primului serviciu medical. Altfel spus, asiguraţii pot păstra cardul neactivat şi un an, şi doi, dacă nu au nevoie să meargă la medic”, a precizat preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea.

De la 1 mai, a intrat în vigoare cardul naţional de sănătate, instrumentul în baza căruia vor fi decontate serviciile medicale.

 

AbonareDistribuie:93000

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here