Nu trebuie să uităm de oamenii noștri demni care poartă numele de român cu capul sus peste hotare. Aceasta este și povestea ieșeanului care a salvat cu propria viață 7 italieni.
Un bărbat de 41 de ani a reușit să salveze, cu propria viață, șapte italieni. Românul, originar dintr-un sat de lângă Paşcani, suferise mai multe atacuri cerebrale inexplicabile, iar medicii au decis că nu mai au cum să îł salveze. Doctorul a propus să se recolteze organele, acum cat sunt încă sănătoase, și să salveze alte vieți. Sora românului, asistent medical în localitatea de baştină a lui Iulian Barna, a fost de acord cu propunerea doctorilor italieni de prelevare a organelor funcţionale ale bărbatului de 41 de ani.
Medicii italieni, având acceptul familiei, au prelevat inima lui Iulian Barna, rinichii, corneea, dar şi ţesut muscular şi osos, precum şi grefe de piele care au fost folosite pentru a reda şansa la o viaţă normală unui italian ce suferise arsuri grave.
Eliza Bejan, sora ieşeanului, a declarat presei locale din Iaşi că nu a stat pe gânduri atunci când a fost chestiontă de doctorii din Italia cu privire la posibila prelevare a organelor lui Iulian Barna.
“El şi-a dorit acest lucru, să salveze vieţi. Eu mi-am dorit doar să ştiu că inima lui bate în continuare şi nu m-a interesat la cine merg organele pentru că oricum nu aş fi putut primi aceste informaţii. Prietenii lui au fost tot timpul alături de el, până şi medicii fiind impresionaţi de solidaritatea de care au dat dovadă. Sper ca acest gest să îi facă pe italieni să ne aprecieze mai mult”, a declarat Eliza Bejan, conform Adevarul.ro
loading…