Naționala României a scos doar un egal în fața Ungariei, după ce ungurii au egalat dintr-o lovitură liberă în minutul 82.

În prima repriză baieții noștrii au dominat autoritar jocul și au deschis scorul înaintea pauzei prin Raul Rusescu.

Victor Piţurcă a recunoscut că Ungaria putea pleca de la Bucureşti şi cu trei puncte. Cât priveşte şansele de calificare, selecţionerul crede că suntem favorţi în grupă chiar şi cu această remiză.

“Am avut jocul în mână. Era obligatoriu să marcăm şi al doilea gol. N-am reuşit, am luat un gol la un fault inexistent. Dar ăsta este fotbalul. Micile detalii şi neatenţii te costă, ba era să primim şi al doilea gol. Egalul nu ne dezavantajează prea mult, dar ne-am complicat mult situaţia. O victorie era aur pentru noi. Sperăm să recuperăm cu Finlanda. Sânmărtean avea dureri, la coapsa piciorului stâng. Eu i-am spus să nu forţeze, sper să nu aibă dureri în continuare. Nu e ca Hagi, au stiluri diferite. Noi am jucat ca de obicei, cum jucăm noi. Era normal ca ungurii să ne preseze, au băgat şi al doilea atacant în repriza secundă. Dar golul, repet, a venit în urma unui fault inexistent! Goian nu ştiu încă ce problemă are, dar nu cred că va fi în teren marţi, contra Finlandei. Şi Bogdan Stancu a fost răcit. Dar nu de asta am fost noi egalaţi în minutul 80 şi ceva. Totuşi, ăsta e fotbalul şi noi am egalat la ei în minutele de prelungiri, să nu uităm. Publicul ne-a susţinut tot meciul. Trebuie tratate toate meciurile cu mare responsabilitate”, a declarat Piţurcă la TVR.

 

Abonare
Distribuie:0000

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here