Ministerul Educaţiei are în vedere o metodă “avansată” pentru modul în care să se desfăşoare examenele, şi anume pe tabletă sau pe laptop, fiind posibil ca rezultatele să se primească imediat.

Remus Pricopie susţine că evaluările naţionale sau examenul de Bacalaureat nu pot să se desfăşoare deocamdată pe calculator. Odată cu digitalizarea claselor, însă, ministrul Educaţiei este sigur că elevii vor ajunge să susţină testele pe computer.

Toţi elevii au acces gratuit în şcoli la aplicaţii Google, având posibilitatea să înveţe mai uşor geografie, matematica sau limba română.

Totuşi, în momentul de faţă, în România, există numai 11.000 de şcoli şi licee care au acces la internet, iar mulţi elevi evită să-şi facă temele pe caiete.

În ultimii ani s-a constatat un interes tot mai scăzut faţă de învăţătură, lucru desprins din rezultatele slabe la examene. Vara trecută peste 44% dintre elevi nu au promovat la examenul de Bacalaureat.

Printre cauzele dezinteresului la toate nivelele pentru învăţătură se crede că ar fi lipsa de dotare a şcolilor şi calitatea scăzută a procesului educaţional, considerându-se că învăţământul actual are un caracter formativ scăzut şi ca învăţământul românesc nu îi pregăteşte pe elevi pentru viaţă. Totodată, s-a emis ideea că sistemul de examinare ar fi ineficient pentru formarea unei baze solide de cunoştinţe.

 

Distribuie:41010

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here