Cinci copii cu vârste cuprinse între 3 şi 14 ani, din localitatea vasluiană Sârbi, au fost transportaţi la spital cu mai multe ambulanţe, miercuri după-amiază, după ce au fost înţepaţi de albine în timp ce se întorceau acasă de la şcoală şi grădiniţă, transmite MEDIAFAX.

Potrivit primelor informaţii furnizate de reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, cei cinci copii, doi care mergeau singuri pe jos şi trei care se aflau într-o căruţă împreună cu părinţii lor, au fost atacaţi de albine în timp ce se întorceau spre casă de la şcoală şi grădiniţă. De asemenea, şi adulţii aflaţi în căruţă au fost înţepaţi de albine.

 

“Unul dintre copii, în vârstă de patru ani, se află în stare gravă, ca urmare a înţepăturilor de albină. Atât minorii, cât şi cei doi adulţi au fost stabilizaţi şi apoi transportaţi cu mai multe ambulanţe la Spitalul de Urgenţă Bârlad. Chiar şi atunci când ne aflam la caz şi acordam primul ajutor roiul de albine se afla încă în zonă, existând pericolul să fie atacate şi cadrele medicale”, a declarat medicul Dan Ungureanu de la SAJ Vaslui.

 

Poliţiştii au declanşat o anchetă în acest caz.

 

Distribuie:1010

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here