Copiii care nu sunt vaccinaţi ar putea să nu mai aibă posibilitatea de a se înscrie la şcoală sau la grădiniţă. Aceasta este una dintre propunerile din legea vaccinării, care urmează să fie lansată în dezbatere publică luna viitoare.

Ministerul Sănătăţii (MS) lucrează la un proiect de act normativ care va reglementa situația imunizărilor în România, având în vedere numeroasele sesizări venite din partea specialiștilor cu privire la scăderea numărului de vaccinări, în urma campaniilor susținute împotriva imunizării. Astfel, MS doreşte ca părinţii să fie obligaţi să îşi vaccineze copiii, iar în lipsa adeverinţei care să ateste vaccinarea, micuţii să nu poată fi înscrişi la şcoală sau la grădiniţă.

Mai mult, părinţii care nu au avizele care atestă vaccinarea, dar care îşi duc copiii în comunitate, pot primi amenzi.

Proiectul Ministerului Sănătății va fi elaborat împreună cu specialiștii în domeniu și va fi implementat numai după ce va fi supus dezbaterii publice. În elaborarea proiectului, MS va beneficia de expertiza în acest domeniu a reprezentanților Organizației Mondiale a Sănătății.

În 2012-2013, România a înregistrat cea mai ridicată rată de incidenţă a rubeolei din toată Europa, de 27 de ori mai mare decât media europeană.

“România ocupă locul II în Europa privind incidenţa rujeolei (pojarului), o boală care poate fi prevenită prin vaccinare, depăşind de peste şapte ori rata medie europeană. Mai mult, în ianuarie 2013, România a înregistrat cele mai multe cazuri de pojar din întreaga Europa. În contrast, în Bulgaria, un singur copil a fost diagnosticat cu această boală, în aceeaşi perioadă, în decurs de un an”, a precizat Societatea Română de Pediatrie într-un comunicat de presă.

De asemenea, acoperirea vaccinală a coborât la nivelul de 89 la sută şi la imunizarea împotriva poliomielitei, o boală care poate duce la paralizie, împotriva tusei convulsive (difterie-tetanos-pertussis) şi a infecţiei Hib, care poate fi fatală la copiii de vârste mici sau care poate lăsa sechele severe, susţin pediatrii.

Totodată, în fiecare zi, la nivel mondial, pojarul provoacă moartea a 450 de copii şi reprezintă principala cauză a deceselor provocate de bolile care pot fi prevenite prin vaccinare, a precizat Societatea Română de Pediatrie.

Pediatrii recomandă imunizarea copiilor împotriva tuturor bolilor infecţioase prevenibile, atât cu vaccinurile cuprinse în Programul Naţional de Imunizare, cât şi cu cele împotriva infecţiei cu rotavirus, a varicelei sau a bolilor pneumococice.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii atrage atenţia că 32 la sută dintre decesele provocate de bolile ce pot fi evitate prin vaccinare sunt cauzate de infecţiile pneumococice, în timp ce infecţiile cu rotavirus sunt responsabile pentru 30 la sută dintre decese.

Societatea Română de Pediatrie şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii subliniază că bolile eradicate, cum ar fi poliomielita, sau epidemiile ar putea reveni dacă schemele de vaccinare sunt întrerupte sau rămân incomplete.

 

loading…

Abonare
Distribuie:0000

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here