Emil Constantinescu i-a transmis o scrisoare de multumire premierului Ponta, pentru faptul ca acesta a dat aviz favorabil unui proiect de lege prin care se DUBLEAZA indemnizatiile pentru persoanele persecutate din motive politice in regimul comunist.
Este un gest care a fost salutat printr-o scrisoare, in care fostul presedinte ii transmite un mare semnal de deschidere actualului candidat la presedintie Emil Constantinescu
Prin decizia sa, Ponta avizeaza un proiect initiat chiar de Crin Antonescu – reunind astfel simbolic chiar USL-ul initial.
Emil Constantinescu il apreciaza pe Ponta pentru tineretea sa si ii spune ca spera ca idealurile Revolutiei din 1989 pot fi indeplinite de “generatia tinerilor de atunci”, din care si Ponta face parte.
Iata ca ii scrie Emil Constantinescu lui Victor Ponta:
Apreciez decizia Guvernului de a acorda aviz favorabil şi susţinere financiară proiectului de lege iniţiat de fostul preşedinte al Senatului, Crin Antonescu, decizie care deschide calea unei proceduri de urgenţă pentru aprobarea acestuia în Parlament.
…
Este prima dată, de la guvernarea Tăriceanu, când se face un gest concret pentru aceşti martiri şi a urmaşilor lor – care în spiritul legii sunt exclusiv soţiile lor – şi care, în următorii 10-15 ani, vor părăsi această lume.
Ţin să apreciez public disponibilitatea pe care aţi avut-o de a vă întâlni personal, de mai multe ori, cu conducerea Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România şi de a schimba denumirea fostului Secretariat pentru problemele revoluţionarilor, astfel încât să includă toată lupta anticomunistă din 1945 – 1989 şi de a numi un subsecretar de stat în persoana preşedintelui AFDPR, care să conducă un departament destinat exclusiv problemelor lor.
…
Am obligaţia de a menţiona şi sprijinul pe care dumneavoastră personal precum şi miniştrii Culturii, Educaţiei Naţionale, Afacerilor Interne, Justiţiei şi Apărării Naţionale l-au acordat proiectului „Jilava Fortul 13, Memorialul totalitarismului: represiune şi rezistenţă” prin transferarea clădirii şi spaţiului aferent Fortului 13 de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor la Ministerul Culturii în vederea transformării acestuia în Memorial şi ulterior în Muzeu al represiunii regimurilor totalitare, precum şi deschiderea finanţării prin Ministerul Culturii pentru acest proiect, care a început cu amenajarea celulei în care a decedat în urma torturilor Monseniorul Vladimir Ghika, beatificat în acest an şi a continuat cu amenajarea celulelor dedicate altor martiri.
…
Amintesc şi sprijinul pe care Guvernul României şi Primăria Capitalei l-au acordat organizării la Bucureşti, în luna august 2014, de către Fundaţia Română pentru Democraţie a Congresului Internaţional al Foştilor Deţinuţi Politici din Europa Centrală şi de Est, care s-a încheiat cu adoptarea Declaraţiei de la Bucureşti, de condamnare a crimelor şi ideologiei comuniste.
…
Nu în ultimul rând, trebuie aduse la cunoştinţa opiniei publice marile eforturi financiare şi logistice impuse de realizarea monumentului „Aripi” al rezistenţei anticomuniste 1945 – 1989
…
Toate acestea sunt fapte şi nu declaraţii, mai mult sau mai puţin ipocrite, de condamnare a comunismului.
…
Dumneavoastră, domnule prim ministru, aţi menţionat de mai multe ori că aţi fost un foarte tânăr participant activ, în 1990, la fenomenul Piaţa Universităţii. Speranţele puse atunci în progresul României prin adevăr şi justiţie pot fi îndeplinite acum de generaţia tinerilor de atunci dacă ei vor avea puterea să se desprindă de tot ce a fost urât şi umilitor în tranziţia post comunistă.
Ar fi cel mai semnificativ răspuns la suferinţele celor care au luptat pentru o Românie demnă, chiar atunci când nu aveau nicio speranţă că aceasta se va întâmpla în timpul vieţii lor. Mai ales dacă acest răspuns va fi materializat atâta timp cât ultimii dintre ei mai sunt printre noi.
Abonare
Distribuie:0000