Executivul german pregătește un proiect de lege. Veniturile vor fi ajustate, iar controalele la graniță și pe teritoriul german vor creşte.
Angela Merkel a pus gand rău țărilor balcanice de pe aşa numita listă a „nesigurilor”, lista pe care se afla și România. Ajunși la coada plutonului indezirabililor, alături de Kosovo și Albania, comunitățile de români se află la o răspântie socială și economică destul de strictă.
Potrivit ro.blastingnews.com, care citează tabloidul britanic The Guardian, executivul german lucrează la elaborarea unui proiect de act normativ care va diminua serios veniturile sociale ale rezidenților străini . Principalul motiv, invocat de guvernul condus de cancelarul Angela Merkel, este numărul record de azilanți sosiți în landurile germane.
Ministrul german de interne, Thomas Maiziere, lucrează de câteva săptămâni la finalizarea unui proiect de lege care să reducă veniturile țărilor din lista nesigură, un proiect de lege care va permite ajustări serioase de venituri, în contextul în care solicitanții de azil din Germania s-au înmulțit. Totodată, executivul de la Berlin, urmează să implementeze măsuri deosebit de stricte cu privire la refugiații din Orientul Mijlociu cărora le va anula anumite drepturi financiare. Aceștia vor primi doar un bilet oficial care să le permită deplasare pe teritoriul landului și acces la proviziile de hrană.
Paradoxal, noul set de măsuri nu precizează clar de unde se va tăia și pentru cât timp. Inițial statul german anunțase o posibilă creștere a orei de lucru pentru a o alinia cerințelor europene. Proiectul de act normativ mai lasă o portiță destul de ambiguă de interpretare, deoarece încetățenește restricția membrilor tărilor balcanice de a avea drepturi egale la educație și la formare profesională, mai ales acolo unde există ilegalitate atât la chirie cât și la locul de muncă.
Rezidenții minoritari aflati la muncă pe teritoriul Germaniei sunt prinsi astfel la mijlocul acestor măsuri, deoarece executivul german a anunțat că suspendarea acordurilor europene va conduce la controale severe, atât la granițe cât și în interiorul Germaniei, pentru a înlătura orice ilegalist statornicit abuziv aici.