Premierul Victor Ponta a confirmat că va pleca în Statele Unite ale Americii, informaţie prezentată anterior de MEDIAFAX, precizând, în şedinţa de guvern, că se va întâlni cu secretarul de stat al Comerţului şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri american.
„O să merg la Washington pentru a avea întâlniri şi cu secretarul de stat al Comerţului şi cu alţi reprezentanţi ai mediului de afaceri pe dimensiunea economică a Parteneriatului strategic România-Statele Unite ale Americii. La relaţii excelente politice şi militare trebuie să avem relaţii mai bune şi economice”, a spus Ponta miniştrilor, în şedinţa de guvern, cerându-le din nou să înlăture barierele birocratice şi administrative pentru investitori.
Luni, surse oficiale au declarat agenţiei MEDIAFAX că premierul Victor Ponta va pleca în Statele Unite ale Americii, pentru aproximativ o săptămână, unde se va întâlni, la Washington şi New York, cu reprezentanţi ai unor companii americane, precum şi cu lideri politici.
Ponta va pleca din Bucureşti marţi seara şi va reveni în ţară duminică.
„Vizita are un caracter predominant economic, dar vor fi şi întâlniri de natură politică”, au arătat sursele citate.
Săptămâna trecută, înaintea şedinţei de guvern, premierul Ponta s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu însărcinatul cu afaceri al SUA, Dean Thompson.
După acea discuţie, premierul le-a cerut miniştrilor să realizeze un „update” la foaia de parcurs pe zona comercială cu SUA, arătând că este nevoie de îndepărtarea oricăror bariere pentru marii investitori americani astfel încât Parteneriatul strategic să fie eficient şi din punct de vedere economic, nu doar politic şi militar.
Sursa: Gândul.info
loading…