Tânărul din Craiova acuzat de propagandă în favoarea Statului Islamic a fost eliberat miercuri seara din arest, după ce procurorii DIICOT au decis ca el să fie cercetat în libertate sub control judiciar.

Adolescentul de 17 ani a fost eliberat din Arestul Poliţiei Capitalei, fiind lăsat să plece acasă împreună cu mama lui, după ce a fost supus la INML unei expertize psihiatrice.

Mama tânărului a venit miercuri la DIICOT, unde a declarat că fiul ei este doar „un copil îndrăgostit de religie şi atât”, însă a recunoscut băiatul devenea agresiv verbal dacă cineva îi ataca religia.

„El e doar un copil îndrăgostit de religie şi atât. Nu ştiu dacă a trecut la extreme. Poate s-a refugiat acolo, a zis că şi-a găsit liniştea, cum l-au racolat alţii. (…) Imamul din Craiova nu trebuia să-l primească. În primul rând, pentru că e minor, are 17 ani. Am înţeles că s-a botezat. El de ce a fost de acord? Acum spune că ei n-au treabă. Adică nu ştie de ce venea copilul meu vinerea la moschee şi cu cine pleca de acolo? Poate sunt alţii în spatele moscheii. Copilul meu n-are nicio vină, pentru că era racolat de alţii”, a spus mama tânărului.

Ea a adăugat că adolescentul era agresiv verbal dacă cineva îi ataca religia.

„Era foarte îndoctrinat, foarte violent şi agresiv verbal doar dacă îi atacai religia. Aşa, era ok. S-a schimbat în ultimul an foarte mult. Prima dată era calm. A zis: mami, mi-am găsit liniştea acolo, nu beau, nu fumez, nu mă droghez”, a completat femeia.

Potrivit DIICOT, tânărul de 17 ani a parcurs în mod accelerat etapele procesului de radicalizare islamistă şi a postat în mediul online mesaje de propagandă pentru a atrage adepţi de partea ISIS.

„Numitul B. L.C. a fost pus sub învinuire şi reţinut pentru săvârşirea infracţiunii de promovare a mesajului fundamentalist islamic”, au informat procurorii.

Potrivit acestora, tânărul şi-a arătat „disponibilitatea” pe reţelele de socializare de a deveni martir pentru Statul Islamic, atât prin deplasarea în zonele în care ISIS acţionează, pentru a lupta alături de membrii grupării, cât şi prin sacrificiul său în state din Europa la ordinul membrilor Statului Islamic.

În acest sens, el s-a interesat de modul în care poate achiziţiona arme, model AK, grenade, veste antiglonţ şi a studiat modalitatea în care se poate construi artizanal o bombă.

Procurorii DIICOT susţin că tânărul de 17 ani din Craiova a promovat în mediul online doctrina radical islamistă prin postarea unor opinii, imagini, înregistrări audio/video reprezentând acţiuni de propagandă ale grupării teroriste Statul Islamic, respectiv decapitări şi incendieri de persoane, execuţii prin împuşcare.

loading…

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here