Rănile pe col pot fi foarte periculoase pe termen lung, iar controlul ginecologic obligatoriu este una dintre cele mai sigure metode de a afla dacă ai o problemă. Vezi cum să eviţi apariţia unei răni pe col, care poate deveni cancer de col uterin, prin aceste 4 greşeli de evitat.

Ignori o infecţie vaginală

O serie de patogeni pot produce inflamarea colului şi facilitează apariţia rănilor pe col.
Dintre acestea, cele mai comune sunt: gonoreea, chlamydia, HPV, herpes şi câteva bacterii cauzatoare de vaginită.
Netratate, infecţiile vaginale se pot extinde până la cervix, intrarea în colul uterin, unde provoacă inflamarea celulelor din căptuşeala uterului şi astfel apar răni pe col. Acestea se pot transforma în cancer de col uterin dacă sunt nesupravegheate şi netratate.

Faci sex neprotejat

Persoanele care fac sex neprotejat şi care schimbă des partenerii intimi riscă mai mult să se infecteze cu BTS-uri şi unele dintre acestea pot provoca răni pe col.
O igienă intimă corectă şi controale ginecologice mai dese pot rezolva problema. Prinsă şi tratată la timp, o rană pe col se vindecă şi nu există riscul de a te îmbolnăvi de cancer de col.

Ai BTS-uri nediagnosticate şi/sau netratate

Bolile cu transmitere sexuală, cum ar fi papiloma virus, gonoreea sau chlamydia pot cauza răni pe col, dacă rămân ascunse şi netratate.
Infectarea cu microbi sau virusuri care provoacă inflamarea colului  uterin nu are adesea simptome, astfel că un control ginecologic este singura metodă de a afla dacă suferi sau nu de o rană pe col.

Eşti alergică la lubrifiant sau prezervative şi nu iei măsuri

Alergiile la sterilet, lubrifiant, prezervative din latex pot fi uneori suportabile şi multe femei aleg să ignore simptomele deranjante.
Dar, în unele cazuri, astfel de reacţii alergice pot duce la inflamarea uterului şi orice BIP (boală inflamatorie pelvină) se poate transforma într-o rană pe col.
Dacă ştii că ai probleme cu anumite produse, sau dacă ginecologul îţi recomandă să schimbi metoda contraceptivă din cauza unor iritaţii, nu te lăsa orbită de comoditate.

loading…

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here