Președintele României, Klaus Iohannis, va participa duminică, 11 ianuarie a.c., la „Marșul solidarității” organizat la Paris în memoria victimelor recentelor atentate din capitala Franței.
Mai mulţi lideri europeni şi-au anunţat prezenţa, duminică lamitingul de solidaritate programat la Paris după atacul terorist comis la redacţia revistei Charlie Hebdo.
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, premierul Marii Britanii, David Cameron, şi cel spaniol, Mariano Rajoy, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi cancelarul german, Angela Merkel, vor participa la marş.
“Am acceptat invitaţia preşedintelui Hollande de a participa la marşul pentru unitate organizat duminică la Paris pentru a celebra valorile promovate de Charlie Hebdo”, a declarat premierul britanic, David Cameron.
La marş vor participa şi premierul Italiei, Matteo Renzi şi preşedintele ucrainean Petro Poroşenko.
“Duminică voi fi la Paris pentru a participa la marşul pentru unitate cu poporul francez şi preşedintele (François) Hollande”, a scris Poroşenko pe contul său de Twitter. “Vom spune nu terorismului şi da libertăţii şi democraţiei”, a adăugat el.
Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a anunţat că va participa, alături de mai mulţi lideri politici europeni, la marşul de duminică de la Paris, organizat în memoria victimelor atentatelor din această săptămână. “Chem toti francezii si frantuzoaicele sa se ridice impreuna pentru a transmite valorile de democratie, de libertate, de pluralism. Din aceasta incercare, va asigur ca vom iesi si mai puternici. Traiasca Republica! Traiasca Franta!”, a încheiat preşedintele francez.
Atacul terorist comis pe 7 ianuarie la sediul revistei satirice Charlie Hebdo s-a soldat cu 12 morţi şi 11 răniţi, fiind revendicat de reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic în Irak şi Siria. Printre victime se numără directorul publicaţiei, Stéphane Charbonnier (Charb), şi alţi trei cunoscuţi caricaturişti – Jean Cabut (Cabu), Bernard Verlhac (Tignous) şi Georges Wolinski (Wolinski). Publicaţia Charlie Hebdo primise o serie de ameninţări după ce publicase caricaturi cu Profetul Mahomed.
AbonareDistribuie:0000Like this:
Like Loading…

















































