Flavia Pennetta a reuşit cea mai mare surpriză din ultimii ani din tenisul feminin: s-a impus la US Open, după o finală cu Roberta Vinci.
Chiar dacă italianca i-a răpit Simonei Halep cea mai mare oportunitate de până acum să câştige un Grand Slam, românca a felicitat-o pentru câştigarea singurului trofeu major al carierei, relateaza digisport.ro.
„Mă bucur mult pentru tine, Flavia Pennetta. Meriţi să fii campioană la US Open, ai jucat extraordinar în aceste două săptămâni”, a fost mesajul postat de Simona pe contul personal de Twitter.
Really happy for you @flavia_pennetta. You deserved to be the @usopen champion with great play these two weeks. Godetevi le vostre feste! ?
— Simona Halep (@Simona_Halep) September 12, 2015
Halep nu îşi va mai putea lua revanşa împotriva jucătoarei de 33 de ani, într-un turneu de Grand Slam, după eşecul categoric din penultimul act de la Flushing Meadows, care i-a barat calea sportivei de 23 de ani spre a doua finală majoră a carierei. După meciul cu Vinci, Pennetta a anunţat că se va retrage din tenis.
Flavia (26 WTA) este a doua italiancă învingătoare într-un turneu de Grand Slam la simplu, după Francesca Schiavone (Roland Garros, 2010). Pennetta este a patra cea mai în vârstă jucătoare din era open care câştigă un titlu major.
Articol redactat de Vlad Alexandru
loading…
















































