Rusia avertizează că va reacţiona politic şi militar la consolidarea forţelor NATO în Europa de Est.
Orice suplimentare a forţelor militare NATO în apropierea frontierelor Rusiei trece drept “o demonstraţie a intenţiilor ostile”. Se vor lua măsuri politice şi militare pentru a garanta securitatea statului, avertizează Vladimir Titov, adjunctul ministrului rus de Externe, citat de Interfax.
Aceste declaraţii au avut loc în condiţiile în care, preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a promis suplimentarea ajutorului militar destinat statelor din Europa Centrală şi de Est, membre ale NATO. Vladimir Titov a adirmat că asta este o adevărată demonstraţie de ostilitate faţă de care vor răspunde.
“Nu putem vedea consolidarea puterii militare a Alianţei Nord-Atlantice la frontierele Rusiei altfel decât ca pe o demonstraţie a intenţiilor ostile”, a afirmat Vladimir Titov, conform Reuters.
“Ar fi greu să vedem o consolidare substanţială a forţelor militare NATO în centrul şi estul Europei, chiar şi într-un sistem de rotaţie, altfel decât ca pe o încălcare directă a prevederilor Actului fondator din 1997 între Rusia şi NATO”, a subliniat Titov.
“Vom fi forţaţi să luăm toate măsurile politice şi militare pentru a ne garanta în mod credibil securitatea”, a insistat oficialul rus.
Aurelian Dumitrescu
Distribuie:0000

















































