Dinamo Bucureşti a început să lucreze pentru sezonul viitor şi conducătorii din Ştefan cel Mare şi-au creionat ţintele principale pentru perioada de transferuri din vară. Cu 7 etape înainte de finalul actualei stagiuni, patronul Ionuț Negoiță s-a consultat cu antrenorul Flavius Stoican și cu tehnicienii din cadrul departamentului de scouting, pe care “câinii” l-au întărit serios în ultimele luni, în vederea întocmirii unei liste preliminare de achiziții.

11 persoane din cadrul clubului au participat la discuțiile din urmă cu câteva zile. 8 jucători sunt în vederile clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare.

“Puneţi fiecare 3-4 nume de jucători din Liga 1 care ar merita să vină la Dinamo!”, le-ar fi solicitat Negoiță,  însă fără a le preciza și un buget în care să se încadreze.

Pe lista astfel întocmită se află și ținte mai vechi ale roș-albilor, dar dinamoviștii au ca prioritate și aducerea unui portar.

Iată ţintele lui Dinamo:

Portari: Alexandru Buzbuchi (Viitorul, 20 de ani), Dragoş Balauru (Viitorul, 24 de ani);
Mijlocași: Nicandro Breeveld (Pandurii, 27 de ani), Paul Anton (Pandurii, 22 de ani), Aymen Tahar (Gaz Metan, 24 de ani), Romario Benzar (Viitorul, 22 de ani);
Atacanți: Sergiu Buş (21 de ani, Corona), Thaer Bawab (Gaz Metan, 29 de ani).

Întâiul atacant de pe listă, Sergiu Buș, a și avut o primă discuție cu Dinamo, însă ea nu s-a filanizat tocmai fericit. Salariul fotbalistului ar fi fost principalul impediment, bucureștenii oferindu-i 3.500 de euro pe lună, în condițiile în care el solicita cu 1.000 de euro mai mult.

Marius Ghencea

 

Distribuie:10000

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here