Preşedintele PDL Bucureşti, Adriean Videanu, a fost reţinut joi seară de procurorii anticorupţie, în dosarul fostei şefe a DIICOT Alina Bica.
Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu a intrat în sediul DNA în momentul în care din clădire a ieşit preşedintele PMP, deputatul Elena Udrea, care a fost adusă cu mandat pentru a fi audiată în dosarul Microsoft.
DNA preciza miercuri că democrat-liberalii Adriean Videanu, Radu Berceanu şi Roberta Anastase nu au nicio calitate procesuală în Dosarul Microsoft.
Precizările au fost făcute de DNA în urma acuzaţiilor lansate de Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor, privind implicarea foştilor miniştri Adriean Videanu şi Radu Berceanu, precum şi a fostei preşedinte a Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase în dosarul Microsoft.
loading…