Află despre prima ediție a Zilelor Filmului de Dragoste!
Home > Află despre prima ediție a Zilelor Filmului de Dragoste!
În perioada 21 – 24 noiembrie, Bucureștiul va găzdui prima ediție a Zilelor Filmului de Dragoste (ZFDB), care va avea loc la Cinema Studio și la Cinema Elvira Popescu.
ZFDB va aduce in sălile menționate o selecție de titluri multi- premiate la festivaluri internaționale de categorie A. Filmele ZFDB sunt filme fără distribuitor în Romania, astfel ca ele pot fi vazute doar in cadrul acestui eveniment, cu o singura exceptie, care va fi anuntata ulterior.
Fundatia Charta, principalul organizator al Zilelor Filmului de Dragoste la București, este de asemenea și organizatorul Festivalulului International de Film București (B-EST IFF), care de nouă ediții încoace aduce în Romania filme premiate la marile festivaluri internaționale.
Propunerea oficiala a Canadei la Oscar, Gabrielle, cel mai recent film al Louisei Archambault, va fi prezentat în premiera naționala la București în cadrul primei editii a Zilelor Filmului de Dragoste.
Lungmetrajul canadian, o fascinanta poveste a unei tinere cu dizabilitati mentale aflate în cautarea independentei si a libertatii sexuale, a câstigat Premiul Publicului la Festivalul International de Film de la Locarno 2013.
Selecția de la Zilele Filmului de Dragoste cuprinde și 12 scurtmetraje, producții premiate la festivalurile internaționale. Printre ele se numără și All Souls Day, filmul polonezei Aleksandra Terpinska, care spune povestea unei tinere de 18 ani, Lena, aflate în căutarea identității și rădăcinilor sale.
Distribuie:
Like this:
Like Loading…