”Măsuri de incluziune activă şi de sprijin de venit” sau „venit de bază”, aşa se numeşte noul pachet de legi aprobat săptămâna trecută de consiliile regionale de pe teritoriul Italiei, prin care persoanele fără loc de muncă sau cu venituri mici pot primi un ajutor lunar de 600 de euro, timp de doi ani.

 

Ajutoarele vor putea fi solicitate atât de cetăţenii italieni, cât şi de cei străini, inclusiv români, care au o situaţie materială ce nu le permite un trai decent: lipsa unui loc de muncă sau venituri foarte mici, scrie libertatea.ro. Cu toate că modul în care vor putea fi ceruţi aceşti bani nu a fost încă stabilit la nivel local, aleşii s-au grabit să pună deja condiţiile pentru cei ce vor să primească ajutoarele.

Mai exact, în schimbul celor 600 de euro, beneficiarii vor trebui să demonstreze că îşi doresc să pătrundă pe piaţa muncii sau să se reorienteze din punct de vedere profesional.

Cum pot face acest lucru? Prin cursuri de formare profesională, prin înscrierea la agenţiile locale de ocupare a forţei de muncă sau prin participarea la seminare, workshop-uri sau conferinţe dedicate integrării pe piaţa muncii,informează actualitatea.it

Agenţiile de ocupare a forţei de muncă vor pune la dispoziţia fiecărui înscris trei oferte de muncă corespunzătoare calificării profesionale a acestuia.

În cazul în care şomerul le va refuza pe toate cele trei, acesta va pierde dreptul de a beneficia de ajutorul de 600 de euro, atrag atenţia reprezentanţii regionali.

Cine poate primi banii?
Cei 600 de euro pot fi încasaţi de românii care şi-au pierdut locul de muncă sau sunt plătiţi cu un salariu din care nu reuşesc să îşi asigure strictul necesar unui trai decent şi se află în pragul sărăciei.

Perioada maximă de acordare a ajutoarelor este de doi ani. CERINTELE le poti afla de aici.

loading…

Abonare
Distribuie:973000

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here