În momentul în care a semnat cu Al Hilal, Laurențiu Reghecampf le-a solicitat șeicilor să-l transfere și pe căpitanul Stelei de atunci, Mihai Pintilii, iar aceștia s-au conformat.
Din nefericire pentru fotbalist, acesta nu a reușit să-i impresioneze pe șeici și va părăsi clubul după numai jumătate de an. Reghe a acceptat cu greu decizia, dar a fost convins cu un argument de milioane. De 25 de milioane! Atât i-au promis șefii că vor investi pentru a-i aduce românului un atacant de 5 stele în ianuarie. Va fi o achiziție istorică pentru campionatul din Arabia Saudita, promit oficialii lui Al Hilal, convinși că pot să câștige titlul în ciuda startului slab de sezon.
Forțați să aducă un atacant important după ce Al Shamrani a primit 8 etape de suspendare în Liga Campionilor, iar Al Qahtani s-a accidentat grav la ligamente, șeicii vor să dea o lovitură de imagine în fața căreia rivalele să nu aibă nici o replică.
Sursa: www.sport.ro
Abonare
Distribuie:0000