La Dinamo apele sunt cam agitate pentru că viitorul clubului nu este foarte cert deoarece încă nu se știe dacă echipa va evolua sau nu sezonul viitor în Europa League.
Chiar și așa conducătorii lui Dinamo încearcă să întărească echipa cum a făcut-o și până acum, cu jucătorii tineri și ieftini. Ținând cont că Dragoș Grigore și Laurențiu Rus sunt foarte aproape de o despărțire de Dinamo, compartimentul defensiv are nevoie de întăriri.
Omul pe care conducătorii dinamoviști îl văd ca înlocuitorul perfect pentru căpitanul Grigore, este un fotbalist care a fost dorit și în iarnă, fostul jucător al Craiovei, Stephane Acka.
Acka a fost declarat liber de contract și și-a dat acordul de principiu urmând ca în următoarele zile să sosească în România pentru discuțiile finale și pentru semnarea unui contract. Problema este însă că intrarea în insolvență a lui Dinamo l-a făcut pe fundaș să bată puțin în retragere, mai ales după ce a pățit la FC U Craiova.
“Mi-ar plăcea mult să joc la Dinamo, pentru că este un club mare din România, cu suporteri minunați. M-a îngrijorat însă puțin situația cu insolvența. Știu ce am trăit la Craiova și nu vreau să mai joc la alt club cu grave probleme financiare. Aștept să discut cu ei, iar dacă mi se vor oferi toate condițiile pe care le solicit și care îmi oferă confortul financiar necesar mie și familiei mele, sunt dispus să semnez imediat”, a declarat Acka.
Distribuie:23010
“La Dinamo apele sunt cam agitate pentru că viitorul clubului nu este foarte cert deoarece încă nu se știe…”–nu suna bine, zgarie la ureche!!!