Cod roşu de ninsori în nordul Italiei, Slovenia şi în Croaţia, din cauza ninsorilor. Iarna îşi reintră în drepturi de-a lungul Europei, iar meteorologii avertizează că se vor înregistra ninsori abundente în următoarele zile.
Ministerul român de Externe a emis o avertizare de călătorie pentru Ungaria, Bulgaria şi Norvegia, din cauza vremii nefavorabile. Probleme sunt şi în Austria, Serbia şi mai ales în Spania, unde peste 300 de oameni au rămas blocaţi în zăpadă pe o autostradă din nordul ţării.
Mare parte a Italiei se află sub cod portocaliu de ger şi ninsori, în vreme ce în regiunea Emilia-Romagna a fost decretat cod roşu, în urma căderilor masive de zăpadă. Intemperiile au blocat traficul feroviar, motiv pentru care sute de trenuri au fost anulate. Furtuna de zăpadă a dus şi la anularea mai multor zboruri, iar cozile pe autostrada ce leagă Milano de Napoli s-au întins pe kilometri întregi.
Mulţi oameni se luptă să înlăture troienele de zăpadă, să facă drumuri către casele aflate sub nămeţi şi să îşi dezgroape maşinile. În această regiune au căzut aproximativ 60 de centimetri de zăpadă.
Vremea rea nu a cruţat nici centrul şi sudul peninsulei. La Roma, o ploaie torenţală a inundat străzile, iar echipele de intervenţie au salvat mai mulţi oameni blocaţi în propriile autoturisme.
O parte din autostrada A-67 din provincia Palencia, din nord-vestul Spaniei, a fost închisă din cauza căderilor masive de zăpadă şi a vântului puternic. 160 de vehicule au rămas blocate în nămeţi, iar şoferii şi-au petrecut noaptea unii în maşini, alţii în câteva moteluri din zonă.
Armata şi Protecţia Civilă spaniolă au fost mobilizate pentru a-i ajuta pe localnici, dar şi pe şoferii izolaţi de nămeţi. Zăpezile din Spania au afectat şi sute de pelerini catolici care încercau să ajungă în localitatea Santiago de Compostella. Mulţi dintre aceştia au fost nevoiţi să se întoarcă din drum.
Codul portocaliu de ger şi ninsori este valabil şi în Ungaria, Serbia, Austria, Bosnia-Herţegovina şi nordul Greciei.
loading…