Deși în Liga 1 în tricoul Stelei strălucesc, doi dintre cei mai importanți jucători ai roș-albaștrilor au gafat în meciurile disputate de echipele lor naționale în acest weekend.

Este vorba de Fernando Varela și Giedrius Arlauskis. Fundașul de culoare al Stelei a fost titular pentru Insulele Capului Verde în meciul cu Niger din cadrul calificărilor pentru Cupa Africii pe Națiuni. Selecționata sa a câștigat cu 3-1 meciul, însă Varela a marcat în proprie poartă în minutul 73 al partidei.

În preliminariile din Europa, Giedrius Arlauskis a intrat încă din primul minut pentru Lituania în meciul din Elveția. Portarul stelist a avut o evoluție solidă în prima parte a jocului, dar a comis-o și el în repriza secundă, la fel ca Fernando Varela. Arlauskis a scăpat ca un începător în proprie poartă o minge venită dintr-un corner executat din partea dreaptă. Se întâmpla la scorul de 0-0! În final Elveția s-a impus cu scorul de 4-0.

 

Abonare
Distribuie:0000

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here