Distribuţia tichetelor Rabla nu se va mai face pe judeţe, în funcţie de vechimea parcului auto din fiecare unitate teritorială, ci în funcţie de cerere, tichetele electronice urmând să fie extrase dintr-o bază de date naţională de dealerii auto, pe măsură ce se înscriu solicitanţii.
În urma dezbaterii publice, s-a hotărât ca toate tichetele să fie la dispoziţia oricărui dealer, în funcţie de cerere. Totodată, spre deosebire de anul trecut, tichetele nu vor mai fi distribuite în etape, ci vor fi toate disponibile de la lansarea programului.
Anul acesta, cei care vor dori să îşi casesze maşina mai veche de opt ani pentru a beneficia de o reducere de 6.500 de lei la achiziţia unui autoturism nou se vor pezenta direct la dealerul auto de la care sunt interesaţi să cumpere şi se vor înscrie, urmând ca apoi să meargă la un colector pentru casare, la Poliţie pentru radierea autovehiculului şi să revină la dealer pentru a încheia contractul de vânzare – cumpărare.
Cei care vor să îşi caseze vechea maşină, dar nu şi să cumpere o maşină nouă, pot ceda dreptul de folosire a primei de casare altcuiva, cu care trebuie să meargă la dealer. Astfel, atunci când va fi eliberat tichetul electronic, acesta va fi pe numele celui care cumpără autoturismul, a mai precizat Korodi.
Astfel, nemaiexistând fizic tichete, ele nu vor mai putea fi obţinute şi vândute de cei care au de casat o maşină, dar nu vor să cumpere o maşină nouă. În schimb, cei aflaţi în această situaţie trebuie să se înţeleagă din start cu cineva care vrea să cumpere o maşină nouă, căruia să îi cedeze reducerea de 6.500 de lei.
Ministrul a apreciat că “specula” cu tichetele Rabla va dispărea prin noul mod de desfăşurare a programului şi şi-a exprimat convingerea că cei interesaţi vor avea acces la program.
Administraţia Fondului pentru Mediu va aloca un număr de 20.000 de tichete, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru persoane juridice.
După înscrierea la dealer, solicitantul va avea la dispoziţie 30 de zile pentru casarea şi radierea maşinii vechi şi pentru achiziţia celei noi. Dacă nu sunt respectate condiţiile desfăşurării programului, tichetul electronic se întoarce în baza naţională şi poate fi extras de un alt comerciant.
Ministerul Mediului intenţionează lansarea programului Rabla 2014 după data de 1 aprilie, a mai spus ministrul.
Până atunci, au fost dispuse controale la colectorii înscrişi în program, care vor fi efectuate, începând de luni, de reprezentanţii Administraţiei Fondului pentru Mediu şi inspectorii Gărzii Naţionale de Mediu.
Distribuie:6030