Şi ce dacă natura nu te-a cadorisit cu trăsături de vis şi corp de Adonis? Există câteva trucuri care te vor face irezistibil oricum.
O îngrijire corespunzătoare este esenţială pentru orice bărbat căruia îi pasă măcar puţin de felul în care arată. Indiferent ce vârstă ai, la un moment dat realizezi că ai nevoie să arăţi într-un anumit fel pentru a-ţi găsi o parteneră. În plus, un bărbat îngrijit are un nivel al respectului de sine mai ridicat decât unul care nu dă doi bani pe felul cum arată. Şi dacă natura nu a fost foarte generoasă cu tine, nu-i nimic: există câteva lucruri pe care le poţi face pentru a arăta pur şi simplu irezistibil.
Nu lăsa părul la întâmplare
Barba care creşte aproape sălbatică pe faţa ta, părul din nas, frizura de neanderthalian: recunoşti descrierea multora din tipii pe care îi vezi zilnic. Acestea sunt trei motive suficient de bune ca nicio femeie să nu-şi dorească să aibă de-a face cu tine. Aşa că nu mai aştepta şi treci la treabă. Bărbiereşte-te zilnic, pentru un aspect îngrijit, sau, dacă ţii musai să ai barbă, ai grijă să fie impecabilă. Scapă de părul care vrea să evadeze din nasul tău şi de cel din urechi, dacă este cazul şi nu uita să mergi la un salon să te ajute cineva cu o tunsoare potrivită formei feţei tale. Odată rezolvate toate acestea, cui îi va păsa că nu ai 1,80 şi abdomen plin de muşchi? Eşti un tip atât de îngrijit, încât orice tipă te va găsi irezistibil.
Ai grijă de faţa ta
Un bărbat are nevoie de îngrijire pentru pielea sa în aceeaşi măsură ca şi o femeie. Deci, nu ieşi din casă fără să te dai cu o cremă cu factor de protecţie solară şi asta nu doar iarna, pentru că razele ultraviolete sunt nocive tot timpul anului. O cremă antirid şi una specială pentru zona din jurul ochilor sunt şi ele absolut necesare. Aceste produse te vor ajuta să ai o piele sănătoasă, hidratată şi cu un aspect incredibil de tânăr, un motiv în plus pentru a arăta irezistibil.
Ţine sub control mirosul corporal
Fiecare tip are propriul miros corporal natural. Dacă trec câteva ore fără să faci duş, nu este nicio nenorocire, în fond, câţi dintre noi nu stau cel puţin opt ore la birou fără să avem posibilitatea de a ne spăla mai mult decât pe mâini. Chiar dacă unele deodorante rezistă 48 sau 72 de ore, ele nu trebuie să înlocuiască dușul. Duşul este obligatoriu zilnic şi nu este negociabil. La asta adaugă un antiperspirant inodor eficient şi foloseşte şi un parfum, care să fie “semnătura” ta. Da, orice femeie va găsi irezistibil un tip îngrijit, care miroase bine.
Ai grijă de dinţii tăi
Citește aici continuarea articolului.
Distribuie:1010