Patronul Astrei Giurgiu s-a decis asupra pedepsei pentru  vedeta echipei  sale, Constantin Budescu. Acesta urmează să fie exclus din lot şi să i se reducă salariul cu 25%, deoarece în momentul în care a fost schimbat, la meciul cu Pandurii acesta şi-a înjurat proprii suporteri.

“Cînd mănînci prea mult ți se umple stomacul. Ar trebui să o lase mai ușor cu mesele. În prima repriză am jucat în 10 oameni. Este un jucător care a dezamăgit profund. Mai ales la reacția față de club. Budescu nu va mai fi în lot în urmatoarele 3 etape. Nici vorba să mai fie căpitan. Îl vom amenda drastic. El a înjurat fanii Astrei și apoi îi aplauda pe cei ai Pandurilor. Pentru asta nici n-ar mai trebui să joace pentru Astra!”, a tunat finanțatorul Astrei, Ioan Niculae la finalul jocului cu Pandurii Tg. Jiu.

La finalul ultimei şedinţe de pregătire de dinaintea meciului cu Petrolul Ploieşti, antrenorul Daniel Isăilă a anunţat lotul de 18 cu care va intra în cantonament iar Budescu nu se afla printre cei nominalizaţi.

“Era uluit cînd nu și-a auzit numele și nu va intra în cantonament! Era negru de supărare, nu îi venea să creadă! Își dorea mult să joace în acest derby. Nu credea că va pierde sprijinul patronului”, au dezvăluit surse din cadrul clubului giurgiuvean.

În cazul în care conducătorii Astrei îi vor opri mai mult de 25% din salariu, jucătorul se poate adresa la FIFA şi UEFA deoarece este ilegal să se oprească din veniturile jucătorilor un procent mai mare decât cel mai sus amintit.

Marius Ghencea

Distribuie:1100

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here