Portarul român Costel Pantilimon este unul dintre cei mai apreciați goalkeeperi din Premier League, unul dintre cele mai importante campionate din Europa.
Site-ul de analiză Rotowire a scris că “Pantilimon a fost din nou fantastic, când a avut şapte parade. Pantilimon a avut 96 de mingi salvate în cele 24 de meciuri jucate şi ar fi fost lider între portari dacă ar fi început sezonul ca titular. Jucătorul de 2,03 metri este unul dintre cei mai talentaţi portari din Premier League şi se pare că marile cluburi vor fi pe urmele sale din vară având în vedere forma impresionantă. Obiectivul pe termen scurt al lui Pantilimon este să păstreze pe Sunderland în Premier League şi va încerca să continue forma bună în meciul de sâmbătă cu Southampton“, a notat rotowire.com.
Un alt site, rokerreport, a remarcat evoluţiile bune ale lui Pantilimon din acest sezon, el aflându-se în apropierea portarului echipei FC Liverpool, Simon Mignolet.
“Până acum Pantilimon a jucat 26 de meciuri, în zece a păstrat poarta intactă şi a încasat 33 de goluri. Este o statistică acceptabilă, având în vedere că a venit liber de contract. Totuşi, analizând datele din 3 noiembrie 2014, când a debutat pentru Sunderland, şi până acum, Pantilimon se află alături de cei mai buni portari din Premier League.
Pantilimon se află pe locul doi între portarii cu cele mai multe meciuri fără gol primit (10). Doar Simon Mignolet (FC Liverpool) are mai multe. De asemenea, el a prins 90 de mingi de centrări, ceea ce îi oferă un procentaj de 99 la sută, este pe locul doi la cele mai multe mingi salvate prin alunecare (50), şi e pe trei la mingi salvate (30), iar la totalul mingilor salvate se află pe primul loc, la egalitate cu Lukasz Fabianski (80)“, a scris rokerreport.sbnation.com.
Sursa: www.dolcesport.ro
AbonareDistribuie:0000