Un apel telefonic în miez de noapte, iar o voce necunoscută de bărbat se interesează de tarifele practicate pentru serviciile sexuale. La început şi-a spus că e o glumă proastă şi nu a dat importanţă. Dar telefoanele continuă să curgă, fără oprire, zi şi noapte, pentru ca într-un final să-şi dea seama, cu stupoare, că numărul ei de telefon-ba chiar în multe situaţii şi fotografia ei, trucată sau nu! – a ajuns pe paginile web cu anunţuri de matrimoniale.
„Domnişoară manierată, ofer senzaţii de neuitat! Pentru sex normal, anal şi oral, sună-mă la orice oră şi nu vei regreta!” sau „Blondă cu un apetit sexual nestăvilit, buze senzuale şi multă experienţă, sunt exact ceea ce cauţi” sunt doar câteva dintre anunţurile aşa numite „matrimoniale”, în care domnişoare din Constanţa şi-au regăsit fotografiile sau numerele de telefon. Iar, de cele mai multe ori, bănuiala lor este că totul este o răzbunare a fostului iubit, cu care relaţia nu s-a încheiat în cei mai buni termeni.
Prima oprire, Poliţia!
Odată păţite, tinerele vor să li se facă dreptate. Dar unde să se adreseze şi cum pot fi traşi la răspundere cei responsabili de suferinţa lor, de nopţile nedormite, de ruşinea cauzată, de faptul că le-a fost defăimată imaginea?
Prima oprire, invariabil, este Poliţia. „Fostul iubit mi-a postat fotografia şi numărul de telefon în peste 20 de anunţuri la matrimoniale. Vreau să-l reclam!”, le spun tinerele poliţiştilor, înarmate, uneori, cu datele de identificare informatice ale celui care a postat anunţul problematic şi cu o reclamaţie scrisă.
Din păcate, însă, răspunsurile pe care le primesc nu sunt de natură să le mulţumească. Iar asta pentru că respectiva „răzbunare” nu este incriminată de Codul Penal; altfel spus, nu este infracţiune, astfel că responsabilul nici nu va ajunge la închisoare, nici nu va fi amendat, penal sau contravenţional. Dar, după cum ne-au precizat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, nu înseamnă că poliţiştii stau cu mâinile în sân în astfel de situaţii.
„Aceste cazuri nu sunt prevăzute ca infracţiuni, ci ţin de Codul Civil, astfel că persoanele în cauză se pot adresa instanţelor competente. În situaţiile în care poliţiştii au fost sesizaţi cu referire la astfel de fapte, au fost realizate verificări, iar poliţiştii au oferit consiliere atât persoanelor reclamante, cât şi celor bănuiţi de comiterea faptelor”, a precizat Carmen Şerbănescu, purtător de cuvânt al IPJ Constanţa.
Pe de altă parte, surse din rândul poliţiştilor ne-au precizat că o eventuală anchetă ar fi îngreunată de prevederile legislative penale, care reglementează strict condiţiile realizării unei percheziţii informatice.
Nici pe calea Codului Civil nu vine dreptatea…
În consecinţă, teoretic, domnişoarele care s-au trezit, fără voia lor, „dame de companie” dispuse la tot felul de servicii sexuale, au posibilitatea să se întoarcă împotriva celui care le-a defăimat pe cale civilă.
Concret, Codul Civil menţionează la art. 74 că sunt „atingeri aduse vieţii private” „difuzarea sau utilizarea documentelor personale, inclusiv a datelor privind domiciliul (…), precum şi numerele de telefon ale unei persoane sau ale membrilor familiei sale, fără acordul persoanei căreia acestea în aparţin sau care, după caz, are dreptul de a dispune de ele”, „utilizarea cu rea-credinţă a numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă persoană”.
În realitate, însă, şi pe cale civilă, este dificil ca persoanele care au recurs la astfel de răzbunări să fie trase la răspundere, fie şi numai pecuniar. „Este foarte greu de dovedit identitatea celui care a postat anunţul respectiv. Persoana reclamantă trebuie să facă dovada că cel/cea pe care îl/o acuză este autorul. Iar pentru aceasta este nevoie de o percheziţie informatică. Într-un proces penal, percheziţia poate fi dispusă în cursul anchetei penale. Într-un proces civil, este aproape imposibil”, a explicat avocatul Cătălin Filişan.
Factorii chestionaţi au căzut de acord că, la acest capitol, legislaţia, în special cea penală, poate fi îmbunătăţită. Pe de altă parte, drept dovadă că această scăpare a legii este speculată intens este şi faptul că internetul este plin de articole în care foştii sau fostele iubite sunt sfătuiţi să se răzbune… prin postarea de anunţuri matrimoniale cu numărul de telefon al împricinatului/împricinatei.
loading…