Mulţi dintre români cred în forţa blestemelor, iar în popor se spune că cele mai grele rele blesteme sunt cele ale părintelui asupra copilului. Copilul care a fost blestemat de tatăl sau mama sa, iar părinţii lui nu s-au spovedit, astfel încât nu au primit dezlegare de la blestem, ar putea fi atins foarte uşor. Peste el ar putea veni boli, necazuri, suferinţe, eşecuri.
“Blestemele au puteri ce pot duce chiar şi la moarte. Sunt oameni care ajung să se sinucidă, să nu mai suporte lumina sau iubirea celor din jur, să nu mai suporte pe nimeni. Blestemul merge spre cel mai mic din familie, spre cel mai nevinovat. Blestemul este efectul în sine al răului”, spune părintele Roman Pintea din Oradea.
“Să nu judecaţi niciodată sau să înjuraţi. Nu se ştie niciodată în ce ceas grăiţi cuvântul sau expresia asupra celui drag. Răul îl loveşte tot pe cel mai tânăr. Prin blestem se rupe toată unitatea, toată dragostea. Ne trezim că nu avem spor, noroc, pentru că nu ne gândim la Dumnezeu”, spune părintele Roman Pintea din Oradea.
Mulţi folosesc cuvintele: „arde-l-ar focul” sau „mânca-l-ar moartea” ca şi cum ar zice: „bună ziua”. Obişnuinţa îi face să nu se mai sfiască de greutatea blestemului. „Şi nu a voit blagoslovenia şi se va depărta de la dânsul! Şi s-a îmbrăcat cu blestemul ca şi cu o haină şi a intrat ca apa în maţele lui şi ca untul de lemn în oasele lui. Blestema-vor ei şi tu vei binecuvânta!”, spune Sf. Prooroc David în Psaltire.
Lavinia-Andreea Leopa
AbonareDistribuie:0000
interesantVoteaza acest comentariu: 0 0