Impactul majorării accizei de la 1 aprilie este de 41 de bani per litru de benzină sau motorină, se arată într-un document OFICIAL al Ministerului de Finanţe.
De la 1 aprilie prețul carburanților comercializați pe piața locală va fi mai mare cu 41 de bani, scumpire cauzată de majorarea accizei cu 7 eurocenți/litru, se arată într-un document oficial al Ministerului Finanțelor Publice, prezentat de Capital.ro.
Documentul, semnat de Dan Manolescu, secretar de stat al Ministerului Finanțelor Publice (MFP), este un răspuns adresat deputatului Adrian Gurzău, care a întrebat MFP care este impactul accizei pe carburanți.
Potrivit sursei citate, impactul total al noii accize este de 6% în prețul carburanților.
“Majorarea accizelor cu 7 eurocenți/litru în prețul final conduce la un impact care poate stabili un nivel maxim de creștere a prețurilor cu circa 6%, impactul fiind generat de 4,5223 cursul euro, 104,77 inflația și 24% cota TVA”, se menționează în răspunsul celor de la Finanțe.
“Stabilirea accizei se face potrivit art. 218 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, astfel cei 7 eurocenți/litru corespund unei creșteri a prețului cu 0,41 lei (0,35 lei acciză și 0,06 TVA)”, se mai arată în document.
Distribuie:0000