Dinamo București este gata să detoneze prima bombă pe piața transferurilor. “Câinii” sunt gata să transfere de la Astra, echipă care se confruntă cu grave probleme financiare în ultimul timp. Neplătiți de patru luni, giurgiuvenii sunt deciși să accepte oferta.

Dinu Gheorghe a pus ochii pe Kehinde Fatai și Gabriel Enache, doi dintre cei mai importanți jucători din lotul vicecampioanei. Managerul general dinamovist se află în excelente relații cu ambii fotbaliști din perioada în care era președinte la Astra și speră să-i convingă să semneze pentru cel puțin două sezoane.

Gabriel Enache mai are o ofertă și din Franța și a cerut timp de gândire, în timp ce Fatai s-a înțeles deja verbal cu Dinu ”Vamă”. Atacantul nigerian a fost considerat în urmă cu un an o soluție și pentru echipa națională a României, însă FRF s-a lovit de refuzul ferm al FIFA, care nu a permis naturalizarea.

Tot în aceste zile, Dinu Gheorghe a discutat și cu Cristian Oros, fotbalist cu care a mai lucrat și în perioadele în care era șef de club la FC Brașov și Rapid.

Sursa: www.looktv.ro
Abonare
Distribuie:0000

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here