O asistentă medicală paliativă este cea care, prin natura meseriei ei, a auzit mii și mii de regrete ale muribunzilor și își scrie concluziile într-o carte numită “Top cinci regrete în fața morții.” Lista nu este neobișnuită sau surprinzătoare, deoarece atinge fiecare aspect din viețile noastre pentru care luptăm și de asemenea toate lucrurile pe care le iubim cu adevărat pe parcursul vieții. 

Înainte de a ajunge la listă, trebuie să înțelegem că indiferent de vârsta pe care o avem, regretele sunt ca o boală pentru suflet. Este important să ne amintim că, în viață, nu este nevoie de regret. Procesul de regret este unul care oferă nimic altceva decât suferință, exact de parcă am permite trecutului să dicteze modul în care trăim prezentul.

În schimb, putem folosi trecutul ca punct de referință pentru a înțelege ce ajustări trebuie să facem pentru a progresa. Ajustările nu trebuie să provină din durere, tristețe, regret sau judecată, ci pur și simplu ele reprezintă o alegere, dorința de a face lucrurile într-un mod diferit. Noi învățăm mereu, continuu, dar acest proces se poate încetini foarte repede dacă suntem blocați în regrete.

Cele mai mari regrete pe care oamenii le au sunt:

1. Îmi doresc să fi avut curajul de a trăi o viață pe placul meu, nu încercând să mulțumesc pe alții.

2. Aș vrea să nu fi muncit atât de mult.
 
3. Aș vrea să fi avut curajul să-mi exprim sentimentele.
 
4. Îmi doresc să fi rămas în contact cu prietenii mei.
 
5. Îmi doresc să fi fost mai fericit.
 
Erika Istvan

Abonare
Distribuie:0000

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here