După cum bine se ştie, regele conținutului pe internet este pornografia. Cum socializarea nu se poate reduce doar la un simplu “salut”, cineva a venit cu ideea de a transforma celebra aplicație Instagram într-una cu conținut mai puțin decent–PornoStagram. Aceasta nu este gratuită, navigarea în voie se face contra unui abonament lunar.
Pentru cei care nu au inhibiții, aplicația de Android PornoStagram poate mulțumi orice utilizator dornic să își împartă imaginile selfie sexy sub un mecanism asemănător Instagram-ului, dar fără a avea teama de critici sau de banare, scrie playtech.ro. Și, cum nu era de ajuns, imaginile încărcate beneficiază, înainte de a fi postate online, de 15 filtre de efect pentru ca imaginile indecente să capete acel aer artistic și de unicitate. Chiar se încurajează postarea cât mai multor imagini alb-negru.
Rețeaua de socializare indecentă, vine tocmai din Franța și a fost creata de un web-developer pe nume Quentin Lechemia care nu a stat mult pe gânduri, simțind cererea și, evident, sărind cu oferta. Lechemia este la rândul lui un consumator de astfel de conținut, dar și contribuitor. Încercând să posteze pe un site imagini cu conținut obscen, a descoperit că nu este pe deplin mulțumit de metoda de socializare, dar nici de imaginile rezultate. Pe de altă parte, împărțind propriile imagini și mesaje text sexy cu tinere domnișoare, a observat și un alt impediment, acela de inhibiție în a trimite imagini. Indiferent de vârstă sau sex, nimeni nu este perfect, iar aplicarea de filtre pe o imagine reduce din defectele estetice, a declarat acesta pentru Dailydot.com.
Pornostagram nu este prima aplicație de tip clonă a unei rețele sociale. De fapt, face parte dintr-un trend care încearcă să profite de succesul pe care îl au rețele sociale clasice. Astfel, avem aplicații cu nume inspitrate precum Fuckbook (Facebook) sau Pinsex (Pinterest). Aceste rețele au apărut ca o reacție și necesitate de autoexprimare liberă, dar și ca urmare a blocării de către marile rețele a acestui gen de comunicare. Putem spune chiar că trăim în acest moment o “revoluție sexuală online“.
Singura rețea care nu este clonată pentru a fi folosită în acest sens este Tumblr. Dacă vă întrebați de ce, răspunsul este simplu: în pofida achiziției de către Yahoo, aceasta nu a scos conținutul pornografic.
Platforma nu este gratuită, utilizatorul are acces liber la conținut timp de numai 5 minute, iar consumarea fără limită a acestuia se face pe baza unui abonament lunar de 3,90 dolari.
AbonareDistribuie:0140
SalutVoteaza acest comentariu: 0 0