Antrenorul român Cosmin Contra se va despărţi de echipa Petrolul Ploieşti.
Fostul fundaş român şi-a reziliat contractul cu gruparea ploieşteană
pentru a merge în Spania, unde o va pregăti pe Getafe. Viitoarea
echipă a lui Contra se află pe locul 15 în campionatul Spaniei, la un
punct distanţă de prima poziţie retrogradabilă.
De notat şi faptul că “Guriţă” este primul antrenor român din La Liga.
Informaţia a fost oficializată şi de siteul oficial al celor de la
Petrolul, printr-o declaraţie de presă:
“Începând de azi, contractul dintre FC Petrolul Ploieşti şi antrenorul
Cosmin Contra s-a încheiat.
Clubul nostru a luat act de dorinţa tehnicianului Contra de a renunţa
la funcşie, în favoarea ueni cariere în Spania.”
”Mulţumesc conducerii clubului pentru faptul că m-a înţeles şi am
încredere că şi suporterii vor face acelaşi lucru.
Petrolul va rămâne mereu în sufletul meu”, a declarat Contra.
La rândul său, proprietarul clubului, Dan Capră, a afirmat: ”Este o
decizie grea pe care am fost nevoiţi să o luăm astazi, dar nu puteam
să-l refuzăm pe Cosmin, având în vedere ceea ce reprezintă el ca om şi
antrenor.
Îi dorim mult succes în carieră şi îi mulţumim pentru tot ce a făcut
pentru oraşul Ploieşti”.
Marius Ghencea
Distribuie:2000