Lokko este prima aplicație de curierat din Sud-Estul Europei care se bazează pe crowdsourcing. Mai exact, oricine poate deveni curier și poate lucra când vrea, în funcție de câți bani își propune să câștige. În plus, cu ajutorul aplicației Lokko poți face comenzi 24 din 24 de ore, iar livrarea se face în ziua efectuării comenzii.
Antreprenorul român Octavian Badescu a lansat această aplicație la începutul anului într-o versiune de “public beta”, iar pe 31 martie a fost disponibilă și pe iOS și Android. “În această toamnă vom lansa un nou update cu inerentele bug-uri minore rezolvate”, a declarat Octavian Bădescu pentru B365.ro.
Aplicația Lokko poate fi descărcată gratuit, iar până acum câteva sute de persoane au descărcat-o. “Prima utilitate a aplicației a venit din zona de “food delivery”, astfel încât în prezent generatorii de volum sunt în principal restaurantele. Vor urma și alte segmente”, a declarat antreprenorul.
Până acum, aplicația Lokko are aproximativ 50 de curieri. “Probabil ca vom ajunge la 100 în această toamnă. Prima firmă care a sesizat oportunitatea de a utiliza Lokko a fost Sameday Courier și acum ei o utilizează intensiv, toți curierii au smartphone-uri. Însă sunt în aplicație și câțiva curieri de la divizia de curierat local a DPD, de la alte firme mai mici din principalele orașe ale țării, discutăm și cu alții din România și nu numai, este o platformă deschisă. Sunt și curieri “pe cont propriu”, independenți, probabil că ponderea lor va mai crește în timp”, spune creatorul aplicației.
Aplicația Lokko creează o legatură directă expeditor – curier – destinatar, de la momentul comenzii și până la livrarea acesteia, fără a fi necesară vreo relaționare cu altcineva pe parcursul acestui proces. Expeditorul comandă un curier (îl alege în funcție de anumite criterii, dintre care proximitatea și ratingul individual sunt cele primordiale), stabilește adresa de expediere și destinația, achită, curierul ridică și livrează. La sfârșit, curierul ia confirmarea de primire de la destinatar în timp real (prin semnatura în original și fotografie). Clientul poate să monitorizeze în timp real traseului curierului pe tot parcursul livrării. O altă facilitate pe care o oferă aplicația Lokko este oportunitatea efectuării de cumpărături în numele clientului.
Principala nevoie căreia îi răspunde aplicația Lokko este aceea de a se livra ceva imediat (“same hour”) sau într-un anumit interval precis specificat, în plan local.
Lokko este o platformă deschisă tuturor curierilor, firmelor sau persoanelor care doresc să presteze și astfel de servicii. Așadar, cu aplicația Lokko, oricine poate deveni curier. “Curierii trebuie să fie serioși, respectuoși, rapizi, curați. Au un program flexibil, ei aleg când doresc să fie “online” și să lucreze și când nu. Nu este impus un număr de livrari pe lună, depinde de cât dorește să câștige”, explică Octavian Bădescu.
Costul unei livrări este stabilit ori automat de aplicație, ori de curier și client. “În primul rând aplicația are un mod de calcul al prețului automat și inteligent, în funcție de factori precum greutatea, distanta, timpul. Exceptând acest “dynamic pricing”, există și curieri care își stabilesc singuri tariful și clientul decide dacă îl acceptă sau nu (aici intră în joc și credibilitatea, ratingul și preferința personală) și există și clienti cu care se stabilește un tarif al trimiterilor și fiecare curier îl acceptă sau nu. Prețul pleacă de la câțiva lei și poate ajunge la câteva zeci de lei”, spune antreprenorul.
Aproximativ 80% din banii primiți pe o livrare rămân la curier. “Scopul aplicației este să elimine cât mai multe costuri indirecte și astfel să creeze posibilitatea ca cea mai mare parte a prețului să fie reprezentat de costul direct de livrare al curierului individual. Nu există o formulă mai avantajoasă financiar pentru un curier individual decât Lokko, cea mai mare parte a banilor merg la curier și acest lucru se întâmplă pentru că tehnologia o permite”, declară creatorul aplicației.
Aplicația funcționează atât în București, cât și în Cluj și în Timișoara. “Din octombrie intrăm cu un proiect și în Constanța. Până la sfârșitul anului, alte câteva orașe în care acum avem doar foarte puțini curieri vor deveni mai “populate”. Ca planuri de viitor, vrem să extindem aplicația în principalele 5-10 orașe din România și în alte țări din regiune și nu numai. În același timp, vrem să îi adăugăm noi funcționalități menite a crea o experiență de utilizare de excepție, atât pentru expeditor, pentru destinatar, cât și pentru curier”, concluzionează Octavian Bădescu.
Abonare
Distribuie:0000