Cancerul este o consecinţă a multiplicării anormale şi necontrolate a uneia sau mai multor celule. Deseori, în prima fază, cancerul nu are simptome evidente, acestea apărând când boala este în stadiile II sau III. Iată câteva semne care, de cele mai multe ori sunt ignorate, însă care ar trebui să alarmeze, pentru că pot anunţa prezenţa unui cancer!

1)      Pierderea în greutate

Atunci când o persoană slăbeşte brusc, fără să fi ţinut o dietă specială, este nevoie de analize medicale, pentru a determina cauza scăderii ponderale. Pierderea în greutate poate fi simptom al unui cancer mai ales de tip gastrointestinal, însă poate fi cauzată şi de hipertiroidism, de tuberculoză sau de HIV.

2)      Apariţia unor noduli

O umflătură în orice parte a corpului poate fi cauzată de un cancer. Însă nu orice nodul, mai ales cei apăruţi la sân, sunt neapărat tumori maligne. Astfel, spre deosebire de tumorile benigne ale sânului, cele maligne nu sunt ferm delimitate şi dau modificări ale texturii pielii (gen „coajă de portocală”). De asemenea, o umflătură apărută în zona gâtului poate semnala un cancer tiroidian.

3)      Răguşeala sau tusea sâcâitoare

Simptomele clasice ale virozelor, răguşeala şi tusea care nu se vindecă în urma tratamentului pot anunţa existenţa unui cancer faringian sau pulmonar. Când acestea sunt însoţite şi de dureri de gât persistente, de dificultate la înghiţirea hranei şi de urme de sânge în spută, este neapărat necesară vizita la medic.

4)      Sângerările anormale

Sângerările între menstruaţii sau la menopauză sunt un semnal de alarmă, deaoarece pot semnala prezenţa unor cancere precum cel de endometru sau cel ovarian. În cancerul de col uterin poate apărea sângerare vaginală după contactul sexual, în acest caz menstra putând fi mai abundentă ca de obicei.

5)      Tulburările digestive

Balonarea, indigestia şi durerile abdominale sunt câteva dintre simptomele cancerului ovarian. Tot de dureri abdominale, precum şi de constipaţie, diaree şi balonare este însoţit şi cancerul pancreatic. Cancerul gastric şi cel de colon pot da diaree, constipaţie şi scaun cu sânge.

6)      Modificări ale aluniţelor

Orice modificare a dimensiunii, formei, culorii sau consistenţei unei aluniţe trebuie să fie semn de îngrijorare. Cel mai periculos tip de cancer al pielii, melanomul poate apărea ca o modificare a unei aluniţe. Sunt suspecte acele aluniţe care au margini estompate şi cele care au un diametru mai mare de 6 mm.

Distribuie:2120

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here