Maşina de spălat acumulează, după câteva utilizări, o serie de depuneri şi este posibil ca hainele să nu mai aibă mirosul acela de proaspăt la finalul programului de spălare, ci să aibă mirosuri neplăcute. Ca să ai mereu haine imaculate trebuie ca, din când în când, să cureţi şi interiorul maşinii de spălat. Cum faci asta?
1. Începe din exterior: şterge butoanele de la maşina de spălat, rezervorul pentru detergent şi mânerul uşii cu o cârpă îmbibată în apă cu oţet.
2. Porneşte maşina de spălat la cel mai lung program şi cea mai înaltă temperatură.
3. În recipientul de detergent sau direct în tambur adaugă un litru de oţet sau acid citric (dizolvat anterior). Opţional poţi să adaugi şi bicarbonat.
4. Dă drumul programului de spălare şi lasă-l să-şi facă tura. Când a terminat deschide uşa maşinii, las-o aşa câteva minute apoi mai porneşte o dată programul de clătire.
5. Mai rămâne să cureţi bine filtrul, la fel cum ai făcut-o cu butoanele şi treaba e gata.
Dacă te îngrijorezi că hainele tale vor mirosi a oţet nu e cazul să-ţi baţi capul. Maşina clăteşte destul de bine, iar la acea temperatură şi mirosul va dispărea. Obişnuieşte-te să laşi uşa de la maşina de spălat deschisă între două spălări.
Mădălina Mihăilescu
loading…