Rotunzi sau țuguiați, în formă de măr sau fix cât palma, sânii sunt cele mai periculoase „accesorii” pe care le are orice femeie. În copilărie încearcă să îi ascundă, ca mai apoi să-i folosească ca unelte de seducție și șantaj. Citește în continuare ce rol au sânii în viața unei femei:

Sânii care evidențează încrederea de sine. Sânii liberi și femeia fără sutien.

Femeile se folosesc de sâni pentru a-și evidenția încrederea în sine și nonconformismul. Bruneta slăbuță din parc ai cărei sâni sunt mereu proeminenți prin bluză vrea să arate că e sigură pe ea și nu se blochează în stereotipuri. Merge încrezătoare cu spatele drept, chiar dacă forma sânilor i se citește exact prin bluză. Vântul bate, sânii reacționează și sfârcurile se strâng, dar ea e tot zveltă și zâmbitoare. Nu are sânii mari, deci nu poartă sutien. E ca atunci când nu ai picioare, de ce să porți încălțăminte?

Sânii care maschează defectele. Femeia decoltată cu pieptul mare, la prima întâlnire.

Un cuplu vine la prima întâlnire. Tipa e timidă, inhibată. E puțin grăsuță și asta o complexează. Vrea să compenseze cumva dezavantajul și îi aruncă iubitului sânii mari, pe masă, în toată splendoarea lor. E decoltată, cât de mult se poate, ba mai stă și cu brațele strânse ca să îi mai apropie. El se uită lasciv și se cuibărește lângă ea, ca și cum ar vrea să vină și el la alăptat. E băiatul mamei, de aceea a căutat să se refugieze tot la sân. Ea își acoperă așa infirmitățile, iar el e fericit la vederea decolteului adânc, loc matern unde se simte în siguranță.

Pieptul femeii, instrument de șantaj

Femeile știu că se pot folosi de sânii lor în multe scopuri, chiar și pentru șantaj. O femeie care are un interes apelează la orice tertip. Sânul e arma perfectă, e eficient și nu lasă urme. Angajata vrea o mărire de salariu și merge la șef să o ceară. Pe drumul spre birou mai deschide un nasture de la cămașă. Domnul cărunt de la birou o privește cu satisfacție. Ea se așază în fața lui, cu coatele pe masă, puțin aplecată și îi spune oftând că nu îi ajung banii. Își dă părul la o parte și scoate armele la înaintare. Femeile observă întotdeauna când privirea bărbatului cade în decolteu. Dacă pică atunci când vor ele, au câștigat.

Sânii, jucărie antistres.

Femeile reacționează diferit în situații de stres, iar uneori sânii sunt mingea de gumă pe care nu o ai la îndemână. Ca să elimine tensiunea își masează sânii și indirect transferă tensiunea asupra celor din jur. De cele mai multe ori gestul e involuntar, dar dacă femeia conștientizează că face asta și că cei din jur își schimbă atitudinea, nu va evita să folosească gestul în avantajul său.

Sânii care (se) vând.

Femeia fără scrupule care vrea cu orice preț un bărbat își va etala sânii cu mândrie și siguranță. Va fi caldă și grijulie, îl va aduce matern la piept. Amanta blondă a bătrânelului de la restaurant îi hrănește fetița. S-a întins peste masă, a scos pieptul în față, pentru tată, și a întins lingurița ca momeală, pentru fetiță.  Amândoi sunt la fel de ușor de manipulat, ea prin căldura maternă, el prin căldură corporală.

Sânii – modalitate de a impune respect

O femeie care poartă o maletă neagră, pe gât, dă mereu impresia că e mult mai puternică decât blonda siliconată.  Oamenii îi oferă respect și încredere, iar asta o ridică deasupra celorlalte tipuri prezentate mai sus. Putem fi de acord că printre cele mai elegante femei sunt patinatoarele, balerinele, dansatoarele de dans clasic. Le-ați văzut vreodată sânii, sau măcar o parte din ei, printr-un decolteu?

 

Mădălina Mihăilescu

 

 

 

Abonare
Distribuie:0040

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here