Elena Udrea a început să reclame. L-a reclamat la CSM pe procurorul care a anchetat-o în dosarul Gala Bute. De asemenea, ea a depus o plângere şi la Parchetul General pentru cercetarea persoanelor care au dispus încătuşarea ei şi plimbarea între instituţii cu cătuşe la mâini, inclusiv in dubă.
Am formulat o plângere pentru modul în care am fost purtată în cătuşe cât am fost arestată preventiv. Eu am înţeles deliciul de a o purta pe Elena Udrea în cătuşe, eu am trecut peste acest lucru, dar legislaţia românească interzice un asemenea comportament, iar legislaţia europeană ne condamnă. Am sesizat CSM-ul cu privire la faptul că au fost chemate persoane şi au fost presate să facă declaraţii împotriva mea, a declarat Elena Udrea.
Între timp, la primul termen al procesului din dosarul Gala Bute, patru din cei opt inculpați au solicitat procedura simplificată, în sensul disjungerii lor de dosarul mare, potrivit reteauadestiri.ro.
Fostul consilier personal al Elenei Udrea, Ștefan Lungu, fostul secretar general al Ministerului Dezvoltării, Gheorghe Nastasia, și fosta șefă a Companiei Naționale de Investiții, Ana Maria Topoliceanu, precum și Marius Dragoş Botoroagă, și-au recunoscut vina în fața instanței.
Iar Gheorghe Nastasia chiar a povestit magistraților cum a dat Elenei Udrea o geantă cu bani cu 900.000 de euro, mită de la omul de afaceri Adrian Gărdean.
Am remis geanta doamnei Udrea. Gărdean a stat în biroul meu circa zece minute. Am fost în cabinetul dumneaei… nu-mi amintesc precis la cât timp după plecarea lui Gărdean. Eu, personal, am dus-o acolo. Era singură în birou. Am lăsat geanta acolo şi i-am spus că sunt de la Gărdean şi i-am spus şi că acesta a spus că restul banilor vor fi daţi de el prin contractul cu Obreja. I-am spus ministrului că în geantă sunt 900.000. Geanta am pus-o pe un fotoliu, iar ministrul nu a avut nicio reacţie. Nu am rămas în biroul doamnei, a declarat Nastasia, citat de AGERPRES.
De partea cealaltă, Elena Udrea susține în continuare că este nevinovată, afirmând că cei care au denunțat-o încearcă să își scape propria piele.
Eu voi rămâne în continuare fermă în a-mi proba minciuna acuzaţiilor care mi s-au adus. Instanţa a văzut cât de sinceri sunt cei care au dat aceste declaraţii şi cât de coerente sunt ele. Ştiu că este posibil să vi se ceară bani, nu daţi şpagă, sunt declaraţiile mele publice făcute de nenumărate ori. Acest fenomen este real. Ei au recunoscut faptele, recunosc că am luat o geantă de bani dar am dat-o mai departe. Asta nu este o recunoaştere, ci e un mod că ai încercat să scapi. Probabil au recunoscut implicarea în fapte penale şi vor fi condamnaţi, numai că tipul acesta de recunoaştere le aduce o înjumătăţire a pedepsei. Nu există nimeni în România care să spună că Elena Udrea a luat vreodată şpagă, cu probe! a declarat fostul ministru al Turismului la ieșirea de la Curte Supremă
Elena Udrea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie în dosarul “Gala Bute”, fiind acuzată de săvârşirea a trei infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
În dosar au mai fost deferiţi justiţiei şi fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu – administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, Ştefan Lungu – fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia – fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ana Maria Topoliceanu – fost director al Companiei Naţionale de Investiţii, Dragoş Marius Botoroagă – administratorul unei firme.
Potrivit DNA, Udrea ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, şi anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia şi Breazu, au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care Elena Udrea îl conducea.
Inculpata Udrea Elena Gabriela, care îndeplinea în acea perioadă funcția de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, a coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate acesteia (inculpații Lungu Ștefan – consilier personal al ministrului, Topoliceanu Ana Maria – director CNI, Nastasia Gheorghe – secretar general al ministerului și Breazu Tudor Liberiu – asistent personal) au primit, cu știința inculpatei, sume de bani de la reprezentanții unor societăți comerciale, pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanțate de minister. Sumele obținute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul inculpatei Udrea Elena Gabriela (în numerar ori prin plata unor bunuri și servicii), fie în patrimoniul unor persoane indicate de aceasta (Organizația București a unui partid și inculpatul Obreja Rudel), arată rechizitoriul procurorilor.
De asemenea, Elena Udrea este acuzată că și-a exercitat atribuțiile în mod nelegal și a determinat alți funcționari din cadrul ministerului să își încalce atribuțiile, cu prilejul achiziției de servicii de publicitate la Gala Bute, prejudiciind bugetul ministerului în folosul lui Rudel Obreja.
Celălat fost ministru implicat în dosar, Ion Ariton, este acuzat că s-a alăturat demersului prin care Rudel Obreja ar fi primit bani necuveniți cu prilejul organizării galei Bute și a determinat reprezentanții mai multor companii din subordinea ministerului Economiei să realizeze sponsorizări ilegale.
Ministerul Dezvoltării, ANAF și cele zece companii de stat care au sponsorizat evenimentul desfășurat pe 9 iulie 2001, s-a constituit parte civilă în acest proces.
loading…