A trecut o săptămână de când cei opt “grei” din fotbal, condamnaţi în “Dosarul transferurilor” la ani grei de închisoare, văd orizontul nemărginit al cerului dintre zidurile puşcăriilor. La Penitenciarul Rahova, acolo unde-au ajuns Mihai Stoica, Gică Popescu şi George Copos, neliniştea a acoperit ca un veşmânt negru zidurile groase ale celulei în care au fost cazaţi în perioada de carantină. Obişnuit să se lăfăie în lux, fostul patron al Rapidului pare să suporte cel mai greu detenţia, iar suferinţa i se vede pe chipul înlăcrimat aproape zi de zi.

Cu conturile grase din afaceri mai mult sau mai puţin curate, cei opt oameni de fotbal aruncaţi de judecători în spatele gratiilor nu ratau nici o ocazie pentru a-şi arăta bogăţia. Petreceri fastuoase, chefuri de pomină şi dansuri de mafioţi la bustul gol, toate acestea erau ingredientele unei vieţi duse fără grija zilei de mâine.

Totul s-a năruit pe 4 martie, atunci când aceştia au simţit cum e să-ţi duci viaţa în camere de câţiva metri pătraţi, în care, până nu de mult, soarele intra doar dacă-l desenai, şi să mănânci singur, fară a beneficia de amabilitatea unor chelneri care-ţi stăteau la picioare.

Pentru George Copos, fostul patron al Rapidului, şocul a fost atât de mare, încât nimeni şi nimic nu-i mai intră în voie. “Mai toată ziua îl vezi cu lacrimi în ochi… Vorbeşte cu psihologii, încearcă să găsească un răspuns la ce i s-a întâmplat. Emoţional, stă cel mai rău”, ne-au mărturisit surse din Penitenciarul Rahova.

Dacă George Copos a devenit peste măsură de supărăcios, mai rău decât un copil căruia i-ai confiscat jucăria preferată, Mihai Stoica pare mult mai relaxat. Fostul manager al Stelei îşi caută refugiul în sport, în mişcare.

Abonare
Distribuie:0030

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here