Peste o sută de polițiști participă la o amplă acțiune de destructurare a unor rețele de simpatizanți ai teroriștilor.
Germania a fost dur criticată de oficialii Uniunii Europene în momentul în care a cerut cote obligatorii de refugiați și a amenințat statele membre ale UE cusancțiuni financiare dure. Potrivit Evenimentul Zilei, numeroase orașe din Germania au devenit nesigure iarinstabilitatea socială creată în contextul acceptări masive de refugiați, fără a controla proveniența tuturor a condus la o stare de alertă națională.
În această dimineață, Poliția germană a întreprins o serie de opt percheziții în opt locații habitate de populația musulmană din orașul Berlin. Potrivit celor de la Reuters, locațiile vizate ar fi suspectate că ascund o serie de instigatorii și simpatizanți ai terorismului islamic. La această amplă percheziție au participat peste 100 de polițiști, relateaza ro.blastingnews.com.
Potrivit unui comunicat oficial al poliției germane, printre obiectivele supuse percheziției s-a aflat și sediul unei asociații din cadrul unei moscheii din Berlin. Pe de altă parte, în comunicat nu se precizează clar dacă s-au efectuat arestări, singura certitudine pentru autoritățile judiciare germane fiind identificarea unui marocan în vârstă de 51 de ani, adept vechi al ISIS, care promova acțiuni de instigare extremistă și cauta să înregimenteze noi membrii care să lupte împotriva hegemoniei actualuluipreședinte sirian Bashar Al Asad. Printre suspecți, se mai află potrivit comunicatului poliției din Berlin și un tânăr macedonean de 19 ani, care ar fi reușit să se alăture insurgenților extremiști din Siria.
Polițiștii germani au mai precizat că această acțiune spontană nu are nicio legătură cu incidentul sângeros de săptămâna trecuta, când un irakian suspectat de terorism a fost ucis de polițiștii germani, după ce a înjunghiat în gât un polițist. Serviciile secrete germane au confirmat, că, cel puțin 600 de persoane de origine germană au plecat în Siria și Irak pentru a se alătura luptei grupurilor fundamentaliste jihadiste. În plus,ministrul german de justiție Heiko Mass, a anunțat că mai mult de 200 de persoane sunt anchetate fiind adepți declarați ai ISIS.
Articol redactat de Michaela Maria
loading…