HOMOSEXUALII vor fi ÎNCHIȘI PE VIAȚĂ. Vezi unde se întâmplă asta

Home > HOMOSEXUALII vor fi ÎNCHIȘI PE VIAȚĂ. Vezi unde se întâmplă asta

Parlamentul din Uganda a aprobat un proiect de lege care înăspreşte pedeapsa pentru actele homosexuale, în ciuda faptului că ţara a fost aspru criticată în trecut din cauza conservatorismului extrem. Oficialii ugandezi au legalizat pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru homosexuali, precum şi detenţia celor care nu raportează cazurile suspecte.

Premierul ugandez, Amama Mbabazi, a refuzat să voteze, spunând că nu exista un număr suficient de parlamentari pentru a valida rezultatul alegerii lor, potrivit BBC.

Acest proiect de lege a fost condamnat de ceilalţi lideri ai lumii încă de la crearea lui, în 2009. Preşedintele american Barack Obama a caracterizat propunerea drept „odioasă”, însă politicienii ugandezi au înaintat în procesul de legiferare. În prezent, parlamentarii aşteaptă ca preşedintele Yoweri Museveni să semneze legea.

Mai mult, legea interzice promovarea homosexualităţii  şi îi vizează şi pe cei care nu raportează autorităţilor persoanele suspectate că sunt homosexuale, fiind pasibili la rândul lor de pedeapsa cu închisoare.

Potrivit corespondenţilor BBC, parlamentarii ugandezi sunt conştienţi că va exista o polemică la nivel internaţional, ceea ce ar putea determina unele ţări să suspende ajutorul financiar acordat guvernului de la Kampala.

Forma iniţială a proiectului de lege prevedea pedeapsa cu moartea pentru anumite practici homosexuale, cum ar fi cazurile în care este implicat un minor şi cele în care unul dintre parteneri este infectat cu virusul HIV/SIDA.

Uganda, ţară profund conservatoare cu o populaţie majoritar creştină (84% din populaţie, potrivit unui studiu realizat în 2009), a aprobat în aceeaşi zi legea împotriva pornografiei, care interzice femeilor să poarte fuste scurte şi interzice difuzarea materialelor sugestive din punct de vedere sexual, cum ar fi videoclipurile muzicale.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here