Lovitură pentru taximeștrii-pirat: călătorii din Gara de Nord pot comanda taxiuri prin dispozitive touchscreen
Home > Lovitură pentru taximeștrii-pirat: călătorii din Gara de Nord pot comanda taxiuri prin dispozitive touchscreen
Călătorii din Gara de Nord pot comanda, de sâmbătă, taxiuri prin patru dispozitive touchscreen, măsura fiind luată pentru a nu mai exista probleme de genul celor produse de taxiurile “pirat”, a anunţat, sâmbătă, directorul general al companiei CFR SA, George Micu, citat de Mediafax.
Cele patru dispozitive touchscreen sunt amplasate la intrarea/ieşirea din Gara de Nord, în zona coloanelor, unde funcţionează şi zona de îmbarcare/debarcare a călătorilor, aceasta fiind supravegheată video şi delimitată prin două bariere automate, care vor permite doar accesul taxiurilor autorizate, anunţă Mediafax. Directorul general al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, George Micu, a declarat, la inaugurarea Staţiei Oficiale de Taxi, că această măsură a fost luată pentru a creşte siguranţa celor care ajung în zona Gării de Nord că pot să comande un taxi sigur, autorizat, fără să mai aibă probleme de genul celor generate de taximetriştii pirat. El a precizat că pentru acest proiect a fost organizată o licitaţie publică, iar compania desemnată câştigătoare a amplasat cele patru monitoare de pe care pot fi comandate taxiurile.
Distribuie:
Like this:
Like Loading…