Imigranții moldoveni zboară în Regatul Unit cu o companie aviatică low-cost, iar britanicii nu pot face nimic să-i oprească.

Moldova nu este în Uniunea Europeană, dar orice cetățean care posedă un pașaport românesc este liber să călătorească și să lucreze în Marea Britanie. Ediţia de duminică a grupului Express arată că este foarte uşor pentru moldoveni să obțină cetățenia română, datorită legăturilor sociale şi istorice dintre cele două țări. Odată obţinută, cetăţenia română îi oferă oricărui moldovean intrarea fără probleme în Marea Britanie.

Potrivit ro.blastingnews.com, trei zboruri pe săptămână pline de imigranți moldoveni, folosind pașapoarte românești, sunt derulate între capitala Chișinău și Aeroportul Luton începând din luna octombrie a acestui an. Există acum aproape 140.000 de români care trăiesc în Marea Britanie, iar mulţi dintre aceştia sunt cetățeni moldoveni care exploatează această portiță. Oficialii britanici au informaţii că până la 10.000 de moldoveni aplică pentru cetățenia română în fiecare lună şi se crede că un total de jumătate de milion de cetăţeni moldoveni dețin acum pașapoarte românești. Mulți sunt atrași de salariul minim din Marea Britanie, iar acum, odată cu prognozata creştere a salariului mediu, Regatul va deveni un adevărat El Dorado pentru aceştia. Andy Wigmore, din grupul de campanie Leave.EU, a declarat: „Cum salariul mediu în Republica Moldova este în jur de jur de 60 de lire pe săptămână, salariul minim din ţara noastră și accesul la asistență medicală gratuită va continua să fie o atracţie mare pentru cei din țările mai sărace”.

Un purtător de cuvânt al primarului din Chişinău, Dorin Chirtoacă a recunoscut problema. El a spus: „Toată lumea are un prieten sau rudă care îşi propune să meargă în străinătate pentru a studia sau lucra. Majoritatea oamenilor din Republica Moldova care fac acest lucru folosesc un pașaport românesc”.

Cu toate acestea, un purtător de cuvânt al companiei Wizz Air a susținut că nu este nimic în neregulă cu această practică. El a declarat: „Nu a fost nici o reclamaţie de la Agenţia de Frontieră din Marea Britanie că există probleme cu pasagerii noștri din Republica Moldova la punctul de intrare în Regatul Unit”.

Cum la 1 ianuarie 2015 Victor Spirescu a ajuns celebru fiind singurul român care a invadat Marea Britanie, se pare că acum cetăţenii moldoveni au devenit următoarea ţintă a ziarelor britanice, care duc o campanie furibundă pentru ca Regatul Unit să iasă din Uniunea Europeană.

loading…

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here