Preşedintele Comisiei pentru apărare din Senat, Corneliu Dobriţoiu, a declarat, miercuri, că “în condiţii de austeritate, nu este oportună organizarea paradei militare, cu ocazia zilei de 1 Decembrie”.
“Paradele militare nu sunt o prezenţă anulă în realităţile politice şi sociale ale altor state. Eu, personal, cred că aceste momente ar trebui să alterneze, iar paradă militară, în sensul strict al cuvântului, să fie făcută mai rar, atunci când avem ceva de oferit publicului, adică echipamente noi“, a adăugat senatorul.
Potrivit afirmaţiilor sale, în alte state, paradele militare se organizează restrictiv, fără tehnică, cu oameni.
“Se pot face diferite manifestări, începând de la defilarea trupelor pe jos, îmbrăcate în uniforme tradiţionale, cu drapele de luptă, cu exerciţii demonstrative care să nu solicite prea mult bugetul, pentru că durerea cea mai mare este privind alocările bugetare pentru cheltuielile de mentenanţă şi instruirea armatei în raport cu alte cheltuieli“, a susţinut liberalul.
Follow
Distribuie:1000