Copil Drag este cel mai nou magazin online de produse pentru cei mici. Aduce o gamă largă de produse inovatoare, menite să aibă grijă de sănătatea copilului. De la scutece, șervețele umede și suport pentru spălat, la creme pentru hidratare și uleiuri pentru îngrijirea pielii sensibile. 

De unde ideea de a crea compania „Copil Drag”?

Când ești tânăr, proaspăt absolvent de facultate, îți dorești să ai bani, să îți cumperi repede o casă, să îți îndeplinești diverse vise materiale. Dar, când ajungi la vârsta maturității chestiunile materiale lasă locul aspectelor mai mult legate de căutările tale interioare și ajungi să te întrebi: Care este rolul meu pe acest Pământ?  Pe lângă rolul acela de a fi soție și mamă a trei copii, frământările mele sufletești mi-au relevat faptul că trebuie să fac mai mult. La un moment dat am simțit că trebuie să ajut, să acord sprijinul meu celor care au nevoie de o mângâiere, de o vorbă bună, de niște bani pentru a ieși dintr-un impas. Astfel au apărut în viața mea mame și copii care aveau nevoie de ajutor financiar sau material din partea mea și nu numai. Ok. Am ajutat câteva mame și copii, dar știam că pot face mai mult.

Și atunci mi-am spus că trebuie să găsesc o soluție astfel încât să pot să asigur resurse financiare atât pentru familia mea, dar și pentru ajutorul celorlalți. Din dorința de a ajuta mamele aflate în nevoi materiale și copiii care nu dispun de posibilități materiale pentru a-și urma visele, s-a născut compania Copil Drag.

O parte însemnată din profitul companiei va fi direcționat pentru subvenții, ajutoare, premii către cei care au nevoie de sprijin material.

De ce „Copil Drag”?

De la copiii mei. Eu le spun: iubirea mea, draga mea, dragul meu. Înainte de a înființa compania m-am gândit la tot felul de denumiri de firmă, însă niciuna nu mă satisfăcea. Nu o simțeam aproape de sufletul meu. Și deodată am avut o revelație: Copil Drag. Și am știut că acest nume trebuie să fie. De aceea, când avocatul s-a apucat de înregistrarea firmei mi-a mai cerut încă două nume, pentru că așa se procedează, i-am spus clar că pentru mine doar Copil Drag există ca nume și nici nu îmi mai bat capul să caut altele întrucât sigur așa va fi.  Și așa a apărut Copil Drag.

Ce produse comercializează „Copil Drag”?

Copil Drag presupune existența unui magazin online cu produse pentru copii prin intermediul căruia ne propunem să promovăm produse sau servicii de calitate, să oferim sfaturi, informații necesare părinților pentru a crește copii buni într-o lume mai bună.

Nu am dorit să am doar niște produse pe un site, ci să ofer mai mult celor care ne vizitează pagina www.copildrag.ro, astfel că site-ul este susținut prin evenimentele pe care le organizăm. Ne-am întâlnit deja cu părinți pentru a le vorbi despre stilul de viață sănătos al copiilor cu vârsta între 0-1 ani și, respectiv, cu 1-5 ani și intenționăm să continuăm organizarea periodică a unor evenimente asemănătoare  susținute de dna. dr. Ioana Ștefănică, consilier medical în cadrul companiei Copil Drag.

Pe site-ul copildrag.ro găsiți articole pentru hrănire și de alimentație, articole pentru sănătate și creșterea copilului, produse pentru baie și igiena corporală, jucării, scutece de unică folosință, etc.

Suntem importatori ai produselor ecologice Naty (scutece și chiloței de unică folosință, șampon, gel de duș, șervețele umede etc.) și ai dispozitivului inovator Baby-Coccola, fabricat în Italia, care ajută mamele să spele copiii în chiuvetă.

Pregătiți și alte proiecte?

Copil Drag promovează produsele de calitate, produsele organice. De astfel, la târgul din Germania la care am participat în septembrie am observat tendința producătorilor de a asigura produse eco. Eu îmi doresc să realizez produse sub brandul Copil Drag și deja m-am gândit la o linie de tricouri pentru copii. Însă doresc ca hăinuțele să fie din bumbac organic sau bambus, materiale delicate cu pielea copilului și plăcute la atingere, dar pe care nu le-am găsit în România. Din acest motiv am decis să colaborez cu consilierul de imagine al companiei Lodé (profesional), dna. Loredana Dogariu, care este și designer și care va participa în perioada următoare la târgurile de specialitate de la Milano și Londra, unde sper să găsească țesăturile pe care mi le doresc și astfel să demarăm producția de tricouri din țesături organice pentru copii.

De asemenea, îmi doresc să aduc produse care nu se găsesc pe piața românească și pe care le-am găsit la târgul de specialitate din Germania. În acest sens sunt în discuții cu diverși furnizori cu care sper să semnez contracte de colaborare în cursul anului viitor.

Ce planuri de viitor aveți?

Pe viitor îmi doresc ca pe lângă seminariile privind stilul de viață sănătos susținute de dna. dr. Ioana Ștefănică (www.doctorioana.ro) să demarez și întâlniri pe parte de parenting susținute de dna. Simona Sbârnă (www.peopledevelop.ro), psihoterapeut, coach și trainer pentru copii, adolescenți și familie, precum și proiectul „Conversații cu inocență” produs de dna. Aurelia Damian, pedagogul din cadrul echipei Copil Drag.

Și mai ales îmi doresc să fac ceea ce mi-am propus de la bun început: să ajut. Va trebui să gândesc o modalitate prin intermediul căreia să ofer sprijin financiar sau material și să găsesc persoanele care au nevoie de ajutor, atât financiar, cât și emoțional. Sunt deja în discuții cu o fundație care asigură o masă caldă și asistență de tipul  ” Școală după școală” pentru copiii care provin din familii cu o situație financiară precară, dar care doresc să învețe. Cu ajutorul bunului Dumnezeu voi duce la îndeplinire ceea ce mi-am propus.

Vă aștept cu drag în lumea lui Copil Drag!

Mihaela Furtună, manager 

[email protected]

www.copildrag.ro

loading…

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here