După incidentul din Club Colectiv, atenția publică s-a îndreptat către celelalte cluburi care au rămas deschise și în care o catastrofă s-ar putea repeta oricând. Unele s-au închis, pentru a scăpa de amenzi și de verificările următoare, dar altele sunt încă deschise și puse pe profit. Ajungem să ne întrebăm cât de sigure sunt și acestea?
Toate cluburile bucureștene fac „economii” prin evaziune fiscală, și asta cu acordul autorităților, punând viața noastră în joc. Putem lua ca exemplu cluburile de fițe din București care au o capacitate de aproximativ 200 de locuri.
La sfârșitul săptămânii toate aceste cluburi sunt pline până la refuz, chiar cu câte 1000 de oameni. Au una sau două ieșiri, nu au extinctoare pentru că nu dau bine cu decorul din burete și cu perdelele din Dragonul Roșu. Ca să nu mai vorbim despre ușile blocate și ieșirile insuficiente.
Oare nu avem aici de-a face cu o complicitate la evaziune? Marii patroni fac economii, pentru că în momentul în care declari doar 200 de locuri, plătești taxe pentru consumația a 200 de persoane. Chiar dacă în club sunt 1000 de oameni. ANAF-ul a făcut controale toată vara și a luat la verificat toate cluburile. Nu au remarcat inspectorii discrepanța la consumație, la bilete, sau au închis indiferenți un ochi?
Andrei Sosa, patronul clubului Expirat, face publice aceste nereguli chiar pe pagina lui de Facebook, după care anunță că va închide clubul:
„Din 2003 am pus viața a mii de oameni în pericol. Weekend de weekend. Și câteodata și în timpul săptamânii. Poate, să-mi cumpăr un G-Klasse, poate că mai mult de atât nu m-a dus capul să fac.”
În weekendul de 1 Mai, după ce ANAF-ul a pornit raidul pe litoral, în căutarea localurilor și a cluburilor care nu dau bon fiscal, profitul cluburilor pentru un singur weekend a fost egal cu cel de vara trecută. Adică cu tot profitul declarat pentru sezonul estival 2014. Nu ar fi fost un moment bun ca inspectorii să verifice mai detaliat problema, ci nu doar superficial, printre bonuri fiscale?
Pe de altă parte, de ce toate cluburile mari au propria lor firmă de distribuție? Oare pentru a ține comenzile sub control și a nu ridica suspiciuni? Să facă retur la marfă ca mai apoi să o distrugă?
Ne punem o simplă întrebare: oare ce s-ar fi întâmplat dacă mureau copiii miliardarilor ? Care ar fi fost siuația acum și ce cluburi ar mai fi rămas în picioare?
loading…